Proiectul „Hristos – lauda bătrâneților mele“ în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Prăjești

Duminică, 03 octombrie 2021, după oficierea Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a fost lansat în parohia Prăjești prin dragostea și dăruirea părintelui paroh Ștefan Ionel, proiectul socio-educaţional  „Hristos – lauda bătrâneţilor mele având ca beneficiari credincioşii vârstnici ai parohiei şi nu numai.

Cu acest prilej după săvârşirea slujbei de mulţumire pentru toate darurile revărsate de preamilostivul Dumnezeu asupra enoriașilor, s-a evocat Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, sărbătorită în fiecare an pe data de 1 Octombrie.

Scopul implementării acestui proiect este acela de a creea un program social şi educaţional prin care credincioşii parohiei, să se poată împărtăşi de adevăratele valori şi tradiţii ale sfintei noastre Biserici strămoşeşti pentru, dar şi cu participarea credincioşilor.

Proiectul are ca perioadă de implementare lunile octombrie, noiembrie și decembrie, timp în care părintele Ionel a pregătit diferite activități pentru participanți, menite să consolideze relațiile dintre aceștia și Biserică și să vină în sprijinul acestor oameni cu activități specifice acestei categorii de vârstă.

 

You may also like...