Moment aniversar în Parohia „Precista” din Bacău
La Biserica „Precista” din Bacău cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua pomenirii Sf. Nicandru și Marcian, joi, 08 iunie 2023, a vut loc un moment aniversar.
Floarea Maria, credincioasă a parohiei, a împlinit 103 ani de viață, fiind cea mai vârstnică persoană din comunitatea Bisericii „Precista”. Ea s-a născut în anul 1920 în comuna Drăgușeni, jud. Botoșani, iar împreună cu soțul Nicolae, a dat naștere la 4 copii, cărora le-a dat o bună educație creștină. A fost apoi binecuvântată cu 8 nepoți și 3 strănepoți, parte dintre ei locuind în proximitatea bisericii și fiind activi în viața parohiei împreună cu familiile lor.
Pr. Paroh Mihail Tomozei a oficiat rânduiala slujbei de mulțumire, iar la sfârșit în cuvântul de felicitare a spus: „ Este o binecuvântare de la Dumnezeu ca să avem în mijlocul comunității parohiale pe d-na Maria Floarea. Ea are în continuare o viață duhovnicească frumoasă, se spovedește și se împărtășește și de aceea împreună cu d-na director Mioara Costea de la „Clubul 60+”, ne-am gândit ca astăzi, de ziua dânsei, în acest an comemorativ al pastorației persoanelor vârstnice să o serbăm în casa Domnului”.
La acest eveniment aniversar au felicitat-o și reprezentanți de la „Clubului 60+”, „Ansamblu Ghiocelul”, „Asociația Veteranilor de război” și de la „Direcția de Asistență Socială Bacău”, care i-au oferit d-nei Maria, florile recunoștinței și diplome omagiale.