Ziua internațională a vârstnicilor sărbătorită în Parohia „Precista” din Bacău

 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, duminică 1 octombrie 2023, de Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, dar și de „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”,  la Biserica „Precista” din Bacău a avut loc o nouă activitate din cadrul proiectului derulat în Protoieria Bacău, dedicată vârstnicilor.

După săvârșirea slujbei Vecerniei, Pr. paroh Mihail Tomozei împreună cu Pr. slujitor Adrian Bârdan, au rostit rugăciunea dedicată persoanelor vârstnice, alcătuită de ierarhul nostru, IPS Părinte Ioachim.

 

În continuare, părintele Adrian Bârdan prin cuvântul catehetic dedicat vârstei senectuții, care este un dar de la Dumnezeu, a subliniat și importanța cinstirii părinților, care este o poruncă dumnezeiască, însoțită de răsplată și binecuvântare și de acea „tinerii trebuie să-și arate mereu recunoștința față de  părinții și bunicii lor, care i-au crescut și educat cu bunătate, înțelepciune și multă trudă.”

În încheiere, aproximativ 50 de participanți au fost miruiți și au primit din partea parohiei câte o carte cu titlul „Minuni și descoperiri din timpul Sfintei. Liturghii” ca să le fie spre ajutor și spre întărirea  credinței în Dumnezeu!

 

Credincioșii au plecat spre casele lor bucuroși și îmbogățiți sufletește prin rugăciune,  cuvânt catehetic și carte cu conținut duhovnicesc.

You may also like...