Pregătiri de hram în Parohia „Precista” din Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Biserica „Precista” din Bacău în perioada 11 – 15 august 2021 se vor desfășura manifestările duhovnicești intitulate „Zilele Precistei la Bacău” dedicate hramului „Adormirii Maicii Domnului”.
În dimineața zilei de miercuri, 11 august, la această biserică ștefaniană va poposi de la Mănăstirea Neamț, cu binecuvântarea IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și a IPS Ioachim, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Trihirussa”. De mai bine de 20 de ani această icoană a Maicii Domnului este adusă aici spre închinare credincioșilor care o întâmpină de fiecare data cu multă răbdare, evlavie și emoție sfântă.
Hramul Bisericii „Precista” va continua în zilele de 14 şi 15 august 2021. În ajunul sărbătorii, începând cu ora 17:30 va fi oficiată slujba Vecerniei, Litie și a Prohodul Maicii Domnului, iar în ziua următoare, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, IPS IOACHIM va oficia Sfânta Liturghie Arhierească.
Corala Armonia din Constanța se va adăuga acestor evenimente duhovnicești și va poposi în mijlocul bisericii voievodale de la Bacău, ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare și de fiul său, Alexandru Voievod oferind răspunsurile liturgice de ziua hramului.
Icoana Maicii Domnului „Trihirussa” este prăznuită pe 12 iulie, 28 iunie și 4 decembrie și este considerată făcătoare de minuni, fiind aducătoare de ploaie în timp de secetă și de multă binecuvântare. Ea se află în patrimoniu spiritual al Mănăstirii Neamț de aproape 250 de ani, adusă aici de Sfântul Paisie Velicicovschi, fiind pictată în Sfântul Munte Athos la anul 1750.
Îi invităm pe toți credincioșii să participe la această săptămână duhovnicească, care se desfășoară sub ocrotirea și purtarea de grijă a Maicii Domnului.
Pr. Mihail Tomozei