Un nou proiect catehetic pentru copii se va derula în Parohia Racova din Protoieria Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Racova a fost demarat proiectul parohial intitulat „Rugăciune binecuvântare și voie bună în pragul Bisericii”. Inițiativa derulării acestui proiect catehetic a prins contur în urma organizării taberei de vară pe litoral. Prima întâlnire a cestui proiect a avut loc duminică după săvârșirea Sfintei Liturghii, când au fost invitați să participe atât copiii ce au fost în tabără, dar și alți copii ai parohiei. Alături de preoții parohiei au fost prezenți o parte dintre voluntarii Protoieriei Bacău, prezenți de altfel și în cadrul taberei de vară, care vor sprijini permanent această inițiativă și domnul viceprimar Mihail Nechifor. 

Activitatea a început cu o slujbă de binecuvântare, după care a fost organizat un joc de cunoaștere, sub îndrumarea. După ce atmosfera s-a destins și toată lumea s-a relaxat, voluntarii prezenți, alături de doamna învățător Ana Focșa au vorbit despre acest proiect, unde activitățile catehetice, rugăciunea și jocurile se vor îmbina, făcând totodată și o concluzie taberei de la mare.

Apoi Părintele Ionuț Ciobanu, parohul bisericii din Racova, a mulțumit voluntarilor și Primăriei Racova pentru sprijinul acordat în organizarea taberei, oferind domnului primar și domnului viceprimar câte o diplomă din partea Protopopiatului Bacău și a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” Racova. În cuvântul său, domnul viceprimar Mihail Nechifor a mulțumit pentru distincțiile oferite, și a asigurat preoții de disponibilitatea primăriei de a sprijini astfel de proiecte, arătând că educația copiilor din comunitatea răcoveană este pentru dânșii o prioritate, după care a înmânat diplome voluntarilor, dar și copiilor ce au participat în tabără.

Activitatea a continuat cu toți copiii prezenți cu jocuri în curtea bisericii, zâmbetul fiind pe buzele tuturor. Ziua s-a încheiat într-o atmosferă de voie bună, dar și cu hotărârea unei noi întâlniri. Pentru început activitățile se vor desfășura la un interval de două săptămâni, urmând ca pe parcurs întâlnirile să fie săptămânale.

You may also like...