Daruri și colinde în cadrul proiectului „Vrei să fii bun de Crăciun?” în parohia Racova
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim in Ajunul Crăciunului, un număr de 100 de copii au venit la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Racova pentru a vesti prin colindul lor, Nașterea Pruncului Iisus Hristos în peștera din Betleem. Cu nerăbdare și plini de emoție copiii, au așteptat să primească în dar ceea ce ei cu câteva săptămâni înainte au așternut pe hârtie în scrisori, dorințele adresate lui Moș Crăciun.
Bucuria și entuziasmul nu a întârziat să apară pe chipurile lor angelice. În ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos copiii au venit de dimineața la Biserică, participând la Sfânta Liturghie, împărtășindu-se cu Sfintele Taine, iar la sfârșit au colindat pe cei prezenți.
Moș Crăciun în glasurile lor cristaline și pline de emoție și-a făcut simțită prezența, răsplătind pe cei mici cu mulțime de daruri. Preotul paroh Pascariu Florin Sebastian a mulțumit tuturor celor implicați în acest proiect: Școlii Gimnaziale din Racova, Asociației pentru o Europa Unită pentru darurile oferite, familiei Malinici pentru sprijin și donații cât și tuturor celor prezenți dorindu-le Sărbători cu sănătate și mântuire, pace și binecuvântare!