Parohia Secuieni din Protoieria Bacău a primit vizita a 90 de elevi din comunitate
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, la Parohia Secuieni din Protopopiatul Bacău, de ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință au participat la sfânta și dumnezeiască Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, alături de credincioși și un grup de 90 de elevi din cadrul Școlii din Secuieni.
Datorită parteneriatului roditor pe care Parohia Secuieni îl are cu școala din localitate, de la primele ore ale dimineții, elevii au venit însoțiți de către doamnele învățătoare la biserică pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului. De asemenea, această activitate a putut avea loc cu acordul și implicarea directorului Școlii Gimnaziale Secueini, doamna Darabani Ioanela.
Copiilor li s-au citit rugăciuni pentru a învăța cu ușurință și pentru a avea minte luminată în procesul de învățare, iar mai apoi au fost răsplătiți pentru atenția și cumințenia lor cu plăcinte de post, dulciuri și iconițe.
Pe această cale, părintele Sandu Traian, parohul bisericii din Secuieni, aduce mulțumiri cadrelor didactice și doamnei director pentru implicarea și dragostea lor în beneficiul întăririi în credință și bunei creșteri a copiilor Bisericii.