Ziua de 1 iunie sărbătorită în Parohia Șerbești
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în data de 1 iunie 2021 la Parohia Șerbești, a fost sărbătorită ziua internațională a copiilor, la inițiativa părintelui Lăcătuș Răzvan-Petru, printr-o frumoasă activitate social-culturală și educativ-distractivă.
Astfel, începând cu ora 10:00, un număr de aproximativ 15-20 de copii, au venit la Biserică pentru a-şi sărbători ziua prin activităţi specifice copilăriei, în special jocuri de educație non-formală, prin descoperirea anumitor taine, în locul predării clasice a lor.
Această activitate şi-a propus să sublinieze importanţa creşterii copilului aproape de Biserica lui Hristos, spre a fi bucurie părinţilor lor, ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru un copil trebuie să fie unul prioritar şi că toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi.