În Protoieria Bacău a fost pusă piatra de temelie a unei noi biserici închinată Sfintei Mucenițe Ecaterina
Vineri, 20 octombrie 2023, în Protoieria Bacău a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim punerea pietrei de temelie pentru construirea unui nou lăcaș de cult în cartierul băcăuan, Gherăiești. Delegat din partea ierarhului pentru acest eveniment a fost părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial care alături de părintele secretar eparhial, Ciprian-Ioan Ignat, părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche și mulțime de preoți și credincioși a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie.
Noua biserică va avea ca ocrotitoare pe Sfânta Muceniță Ecaterina, dorindu-se ca în salba sfintelor lăcașuri ce împodobesc urbea băcăuană să mai fie adăugată încă o bisericuță, un mic chivot al prezenței Duhului Sfânt, care să se ridice în latura mai de Nord a Municipiului Bacău, în zona Gherăiești alături de noile cartiere rezidențiale ce s-au zidit în ultimii ani, lângă parcul cu același nume.
Pentru întocmirea documentației și organizarea noii parohii a fost delegat de către chiriarh părintele Florin Cristian Prențu. Mai apoi, o nouă etapă în conturarea zidirii lăcașului sfânt și al coagulării în jurul său a credincioșilor a început din anul 2022, fiind numit părintele Laurențiu Irimia, care, cu tact pastoral și râvnă în împlinirea slujirii și a mandatului pe care l-a primit, a demarat lucrările pentru construirea unei biserici de lemn, în stil ștefanian.
În cuvântul său, părintele vicar a vorbit despre calitățile ocrotitoarei viitoarei bisericii, asemănând-o cu o floare cu bun miros care prin virtuțile sale duhovnicești a dobândit cununa sfințeniei. Tot acum, părintele paroh Laurențiu Irimia a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și purtare de grijă, precum și credincioșilor prezenți în număr mare, care prin dragostea și osteneala lor pun umărul la zidirea bisericii.
În eparhia Romanului și Bacăului, care este una dinamică și plină de credincioși buni și harnici, iubitori de biserică și Dumnezeu, ctitori de lăcașuri sfinte, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim se construiesc mai multe biserici noi, ca semn al unei Biserici vii prin clerul și credincioșii ei care neobosit mărturisesc pe Hristos cel Adevărat.
Pr. Răzvan – Dimitrie Radu