Debut al Concursului Național Catehetic „Hristos-Cuvântul care vindecă” în Parohia „Sfântul Ioan” din Bacău

Joi, 14 decembrie, grupul catehetic de tineri al Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” din Bacău a adus vestea Nașterii Domnului persoanelor private de libertate din Penitenciar.

Cu ocazia ediție a XVI-a a Concursului Național Catehetic „Hristos-Cuvântul care vindecă!”, Parohia „Sf. Ioan Botezătorul”, alături de ASCOR Bacău, au desfășurat prima activitate destinată sărbătorilor de iarnă. Grupul catehetic coordonat de pr. Marius Popescu, parohul bisericii, a vizitat pe cei aflați în penitenciar, împlinind cuvântul Sfintei Scripturi: „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25,36).

Tinerii au fost însoțiți și de către pr. Daniel Mașala, preot capelan, care a prezentat anumite lucruri de interes despre penitenciar, răspunzând la întrebările participanților. Cu acest prilej, s-a încheiat un protocol de colaborare prin care se vor desfășura și alte activități destinate persoanelor private de libertate.

La final, cei prezenți au primit un mic dar din partea conducerii instituției, cu dorința de a implementa și alte activități frumoase.

(Vlad Țuțurlan)

You may also like...