O nouă etapă desfășurată a proiectului social – filantropic din cadrul Parohiei Sfântul Nicolae – Buhuși

În Parohia Sf. Nicolae – Buhuși se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și prin grija părintelui Vasile Cozma, în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, un proiect social – filantropic de ajutorare a persoanelor vârstnice, care au nevoie de sprijinul comunității.

Au trecut două săptămâni de la implementare și deja proiectul se bucură de atenția tuturor celor care au înțeles că doar prin implicare proprie putem aduce un strop de bucurie și alinare în sufletele celor care au nevoie de noi.

A fost constituit un grup nucleu, la care s-au adăugat voluntari din parohie, care și-au arătat disponibilitatea de a susține necondiționat proiectul, prin implicarea lor ori de câte ori va fi nevoie.

Au fost cumpărate și distribuite alimente, se plătesc facturi pentru gospodăriile unde stau aceste persoane, se cumpără medicamente dacă există rețete medicale și nu în ultimul rând acești bătrâni sunt ajutați la treburile gospodăriei acolo unde este nevoie de voluntarii proiectului.

Proiectul va fi unul permanent în cadrul Parohiei Sf. Nicolae, se va încerca rezolvarea pe cât se poate a tuturor solicitărilor, mai ales că oameni cu suflet mare, care se adaugă acestei activități, au înțeles importanța faptului că doar prin implicare putem duce la bun sfârșit toate cerințele ținând cont și de faptul că de la o săptămână la alta numărul beneficiarilor cu siguranță va crește.

You may also like...