Parohia Sfântul Nicolae – Buhuși prezentă la momentul festiv pentru cei 10 ani de la înființarea Satului Seniorilor Milly
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și din încredințarea părintelui paroh Vasile Cozma, vineri, 13 octombrie 2023, Parohia Sf. Nicolae – Buhuși, reprezentată de părintele Munteanu Sorin, a fost prezentă la aniversarea celor 10 ani de la înființarea centrului rezidențial Satul Seniorilor Milly.
Evenimentul s-a bucurat de prezența multor personalități și de o agendă bogată de activități. În deschidere, doamna Gabriela Achihăi, președinte FSC Bacău, a adresat un cuvânt de bun venit, după care au mai luat cuvântul domnul Vasile Zaharia – primarul Orașului Buhusi, doamna Mărioara Popa – reprezentant Centrul Daniel, doamna Otilia Ursu – Consiliului Județean Bacău, doamna Elena Mitrea – Asociația „Există o Șansă” Buhuși, iar domnul Cosmin Timofte – a reprezentat Satul Seniorilor Milly – model de bună practică și retrospectiva celor 10 ani de activitate (2013 – 2023).
Părintele Munteanu Sorin a menționat faptul că se împlinesc 7 ani și jumătate de când seniorii de aici beneficiază de asistență spirituală din partea preoților Parohiei Sf. Nicolae – Buhuși, că s-a legat o prietenie între beneficiari și cadrele specializate care se îngrijesc de bunul mers precum și faptul că parteneriatul dintre Parohia Sf. Nicolae – Buhuși și acest centru rezidențial va merge mai departe.
Având în vedere faptul că ne aflăm în anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice, părintele Sorin a evidențiat faptul că în Biserică așa cum spune Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim „nu sunt bătrâni, ci tineri de toate vărstele”, pentru că sufletul omului este singura valoare veșnică, incalculabilă și care nu poate fi tradusă în valoare terestră pentru că este de esență dumnezeiască și prin urmare trupul care este materie se schimbă dar ființa rămâne mereu tânără.
În acest moment, în Satul Seniorilor trăiesc 70 de vârstnici, care se bucură în fiecare zi de locul acesta frumos, de îngrijirea corespunzătoare, de dragostea și respectul de care sunt înconjurați.
Festivitățile dedicate împlinirii a 10 ani de activitate a Satului Seniorilor Milly, au fost organizate ca parte a activităților proiectului ”Cu drag pentru bunici în Satul Seniorilor”, care este implementat de către Fundația de Sprijin Comunitar și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău.