Consult medical pentru seniorii Parohiei „Sfinții Apostoli” din Bacău cu prilejul Anului Omagial 2023

Seniori beneficiari ai serviciilor de socializare oferite de către Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bacău au participat în data de 16.09.2023 la activitatea „Consult medical cardiologi gratuit”, oferit de invitata specială a parohiei, doamna dr. Flavia Corciovă, medic primar cardiologie și doctor în științe medicale din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași.

Seniorii au venit, conform programării, în casa praznicală unde a fost amenajat un loc special pentru desfășurarea activității dedicate seriei de acțiuni prilejuite de Anul Omagial al pastorației persoanelor vârstnice. Totodată această activitate face parte din proiectul Protoieriei Bacău derulat pe durata a trei luni în care se evidențiază mai mult decât de obicei, grija Bisericii pentru cei în etate.

Cei 17 beneficiari prezenți au fost consultați, li s-a făcut un examen cardiologic și EKG și au primit recomandări, unde a fost cazul. Pe această cale, preoții parohiei aduc mulțumiri doamnei doctor pentru implicarea în derularea acestei activități și dragostea cu care a răspuns invitației lor.

You may also like...