„Cum sa fim sănătoși prin alimentație” – O nouă activitate la Centrul „Sfânta Filofteia” al Parohiei „Sf. Apostoli” Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 12.03.2024, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” aflată în proximitatea Spitalului Județean Bacău a avut un loc o întâlnire de suflet a seniorilor participanți la activitățile Centrului socio-cultural „Sfânta Filofteia”, aparținând parohiei, cu distinsa doamnă Diana Baghiu, coordonator al lui centru de nutriție și reprezentanta unei firme de seamă din Bacău.
Tema abordată de distinsa invitată s-a orientat pe starea de sănătate a omului în diversele etape ale vieții sale și pe cele patru sisteme esențiale ale organismului pentru wellness.
În prima parte a prezentării a fost evidențiat faptul că tot ceea ce se vede în exteriorul organismului nostru este reflecția celor ce se întâmplă cu adevărat în interiorul nostru.
Odihna, apa, rugăciunea si mesele echilibrate reprezintă modalitățile prin care organismul capătă vigoare, se resetează din când în când și oferă omului bucuria de a trăi.
Invitata noastră a răspuns cu răbdare tuturor întrebărilor pe care seniorii le-au ridicat vis-a-vis de problemele lor de sănătate și de ale celor din proximitatea lor.
Spre uimirea celor 51 de participanți la această întâlnire, aceștia au aflat că rezolvarea multora dintre problemele organismului uman se poate face prin consumul zilnic de apă, somnul profund, rugăciunea și iertarea, detașarea de toate informațiile negative provenite mai ales prin intermediul televiziunii și al internetului și evitarea alimentelor procesate.
Seniorii Centrului „Sfânta Muceniță Filofteia” au înțeles că pot să-și continuie viața și să fie fericiți încercând să respecte natura, pe cei din jur și, în primul rând, să nu-L uite niciodată pe Dumnezeu.
La sfârșitul întâlnirii tânăra familie Baghiu a oferit tuturor celor prezenți câte un kit cu produse naturiste, necesare mai ales pentru confortul gastric al perioadei postului.
Întâlnirea a început cu participarea seniorilor la Sf. Liturghie și s-a încheiat cu rugăciunea de pomenire a celor dragi adormiți din familia invitaților și binecuvântarea produselor alimentare pentru masa de prânz, care apoi au fost împărțite de către aceștia participanților.
Activitatea „Cum sa fim sănătoși prin alimentatie” este prima dintr-o serie de întâlniri săptămânale pe care seniorii Centrului „Sfânta Muceniță Filofteia” al parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bacau, le vor avea cu invitați speciali: medici din cadrul Spitalului Municipal Bacău, medici de familie și alți specialiști.
Aceste întâlniri sunt organizate pentru a marca „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română. Pe această cale parohia aduce mulțumiri doamnei Diana Baghiu pentru informațiile și darurile oferite, precum și colaboratoarei lor, distinsei doamnei dr. Corciova Flavia Cătălina, medic primar cardiolog la Spitalul clinic „C. I. Parhon” din Iași și președinta Comitetului parohial al parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bacău, pentru sprijinul acordat în organizarea acestor activități.