Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel – Bacău

Parohia  „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

Bacău, județul Bacău (în incinta Parcului Mircea Cancicov)

 

Istoric și așezare

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel“ din centrul orașului Bacău constituie un important punct de atracție pentru majoritatea celor care trec prin Parcul Cancicov. „Bisericuța din parc“, așa cum le place băcăuanilor să-i spună, împreună cu celelalte construcții mai nou înălțate formează un ansamblu ecleziastic armonios, interesant și practic.

Istoria bisericii începe în perioada interbelică, mai precis în anul 1933, când, în curtea Spitalului „Pavel și Ana Cristea“, actualul Spital Județean de Urgență Bacău, lângă parcul orașului, pe terenul donat de cei doi mari filantropi băcăuani ce au dat numele spitalului, la inițiativa administratorului de atunci al spitalului, domnul Constantin Burchi și a unui Comitet de construcție din care făceau parte un grup de angajați ai instituției, în frunte cu administratorul acesteia, au dorit inițial construirea unei capele în care să poată fi depuse rămășițele pământești ale celor care decedau în spital. Ulterior s-a obținut binecuvântarea pentru construirea unei biserici.

Biserica se află în centrul orașului Bacău, cu ieșire atât în Parcul Cancicov (str. Aleea Parcului, nr. 38), cât și în curtea Spitalului Județean Bacău (str. Spiru Haret, nr. 2-4).

 

Lăcașul de cult

În ziua de 5 iunie 1933, primarul municipiului Bacău, Mihail Văgăunescu, aprobă în principiu construirea capelei, dar spune că Primăria nu are fonduri pentru acest scop. Inițiatorii propun deschiderea unor liste de subscripție și tipărirea unor bilete-cărămizi valorice care se vor împărți persoanelor caritabile, care voiau să doneze pentru ridicarea capelei. S-au tipărit cinci carnete de o mie de bilete, corespondentul a șaptezeci și cinci de mii de lei.

La 15 martie 1934 se strânseseră doar 15.000 de lei și se decide începerea lucrărilor. Între timp personalul spitalului a cerut să se ridice o biserică în care să se poată săvârși Sfânta Liturghie, motivând că nu are posibilitatea să se ducă la alte biserici. După terminarea programului personalul de serviciu al spitalului a ajutat la ridicarea bisericii, care a fost finalizată la sfârșitul lui septembrie 1934. Apoi, în mai puțin de două luni de zile, pictorul Ioan Dumitrescu, a pictat biserica.

La 20 mai 1935, biserica realizată în regie proprie a fost complet gata şi a costat în total 321. 863 de lei, obținuți astfel: Primăria a contribuit cu suma de 50.000 lei , Fabrica “Letea” cu 5000 de lei, Fabrica Isvoranu cu 1000 de lei, restul fiind reprezentat de banii obținuți prin cumpărarea biletelor-cărămizi (125.000 de lei) și prin donații colective ( 28.488 de lei, prin listele de subscripție) sau individuale ( ex. amintim 20.000 de lei din moștenirea monahului Visarion, etc).

O lună de zile mai târziu, biserica era dotată cu toate cele necesare: candelabre de diferite mărimi, icoane, candele, evanghelii și diferite alte cărți bisericești, sfinte vase, chivot, strane, felinare, prapuri, etc. Toate au fost dăruite sau cumpărate de credincioși, de medici și chiar de bolnavi. Cel mai mare candelabru, cu 45 de lumânări, a fost dăruit de primărie, candelabru care până atunci lumina sala de ședințe a Consiliului Local Bacău.

În 1949 autoritățile comuniste au închis biserica, iar din 1949 și până în ianuarie 1990 biserica a fost transformată în tot felul de depozite, magazii de materiale, etc.

In 1990 Episcopia Romanului decide ca şi la această biserică să slujească un preot care să deservească pe cei internați în spital şi credincioșii din zona parcului Cancicov. A fost numit paroh, pr. Bârjovanu Dumitru, care a curățat biserica, apoi a trecut la consolidarea ei, refăcându-i acoperișul, tencuiala, pictura, a împrejmuit biserica cu un gard solid de fier, creând totodată o intrare separată pentru enoriași. Ulterior au fost construite paraclisul pentru bolnavi, clopotnița, capela mortuară și cabina de la poarta.

După pensionarea pr. Bârjovanu, părintele Grosu a zidit, tot cu ajutorul enoriașilor, o casă de praznuire (1997), un lumânărar (1998), a pictat paraclisul pentru bolnavi şi a continuat restaurarea picturii din biserică și  a cerut binecuvântarea P.S. Episcop Eftimie Luca de a mări spațiul sfântului lăcaș, construcție de extindere care s-a încheiat în 2006.

În 2007 s-a început pictura bisericii pe partea nou-construită, de către pictorul băcăuan Iulian Scorțanu, păstrând stilul neoclasic și tehnica în ulei a vechii picturi. În 2008 s-a executat pictura exterioară în firidele care se află de jur împrejurul bisericii. Tot în aceeași perioadă, biserica a fost înfrumusețată cu obiecte de cult, catapeteasmă și strane noi din stejar. Curtea bisericii a fost împrejmuită de un gard nou zidit din piatră și pavată în stil modern.

Biserica are o arhitectură stil moldovenesc în formă de cruce și este zidită din cărămidă.

Pr. Constantin Abageru, numit paroh după pensionarea pr. Grosu, a inițiat împreună cu părintele Romel Zaharia desfășurarea unui program liturgic intens, biserica fiind deschisă zilnic credincioșilor din spital și din parohie. De asemenea, a fost schimbat sistemul de iluminat, s-a finalizat pictura în paraclis și biserică, s-a renovat total proscomidiarul, s-au rezidit soleea și treptele, s-a egalizat podeaua din proscomidiar și Sfântul Altar, a fost montat parchetul cu accesoriile aferente si s-a achiziționat mobilierul. În ceea ce privește spațiul exterior, s-a încercat o lărgire a acestuia prin schimbarea poziției agheasmatarului și prin delimitarea incintei bisericii de gospodăria anexă, prin construirea unui gard si reamenajarea spațiului verde, iar în anul 2021 a fost construit un nou Altar de vară.

Pentru revigorarea duhovnicească a parohiei au fost organizate cu binecuvântarea si sprijinul IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, numeroase activități social-filantropice și misionare, după cum urmează:

  • În anul 2016 au fost aduse spre închinare Sfintele Moaște ale Sfinților Andrei și Pantelimon de la Arhiepiscopia Tomisului, fiind prezent la eveniment și ÎPS Arhiepiscop Teodosie.
  • În anul 2017, în săptămâna duhovnicească premergătoare hramului parohiei, au fost aduse Sfintele Moaște ale Sfântului Grigore Decapolitul de la Mânăstirea Bistrița Vâlcii, iar delegația a fost însoțita de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
  • În anul 2018, delegația condusă de maica stavroforă Iosefina Giosanu, stareța Mănăstirii Văratic, a adus moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul.
  • În anul 2019, în aceeași perioada, a hramului bisericii, au fost aduse spre închinare icoanele Maicii Domnului de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, de la Parohia Trifești si de la Parohia Chicerea.
  • În luna septembrie a anului 2021 a fost înființat Centrul socio-cultural Sfânta Muceniță Filofteia, în cadrul căruia își desfășoară activitatea Centrul de socializare a persoanelor vârstnice, cuprinzând 76 de membri.
  • În anul 2022, după doi ani de pandemie, Sfintele Moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul au fost aduse din nou în preajma hramului, datorită cererilor numeroase ale credincioșilor băcăuani.

 

Preoții slujitori

  1. Florin Galan (de la înființare până în 1949);
  2. Vasile Sion (de la înființare până în 1949);
  3. Ioan Ionescu (de la înființare până în 1949);
  4. Dumitru Bârjovanu (1990 – 1997);
  5. Emil Grosu (1997 – 2015);
  6. Adrian Ghinea (2002 – 2003) ;
  7. Romel Zaharia (2003 – 2017);
  8. Abageru Constantin (2015 – prezent);
  9. Alexandrescu Adrian (2017 – prezent);

 

Sfințiri și resfințiri

Sâmbătă, 29 iunie 1935, în ziua hramului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a avut loc sfințirea noii biserici. Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți, avându-1 în frunte pe  părintele  Theodor Zotta, protoiereul de Bacău, delegat de către Preasfințitul Lucian Triteanu, episcop de Roman.

După finalizarea lucrărilor interioare ale bisericii, ale Sfântului Altar și ale Sfintei Mese, în ziua de 25 iunie 2017 a fost pecetluită Sfânta Masă și resfințită biserica de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor  de preoți si diaconi, împreună cu părinții protopopi: Busuioc Costică, Bărgăoanu Ioan si Negoiță Ioan.

 

Obiecte de patrimoniu

Nu sunt.

 

Întocmit, 

Pr. Paroh Constantin Abageru

 

You may also like...