Filantropie în cadrul proiectului „Hristos-lauda bătrâneților mele” derulat la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău

Joi, 9 decembrie 2021, participanții Centrului de Socializare Vârstnici al Parohiei ,,Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău au participat la activitatea parohiei intitulată „Dar din dar, se face rai”. Prima parte a activității a început cu atelierul de pictură pe materiale textile având tema sărbătorilor de iarnă. Acest atelier atelier este coordonat de către doamna Andreea Brehoi, artist plastic și voluntar al centrului

.

Tot în cadrul acestei întâlniri s-au sortat si pregătit bunurile care vor merge către Primăria Stănișești, pentru ca mai apoi să ajungă la persoanele aflate în dificultate. Donația constă în haine pentru adulți și copii, jucării și două calculatoare și face parte din calendarul de activități al proiectului Protoieriei Bacău intitulat „Hristos-lauda bătrâneților mele”, implementat de către parohia băcăuană.

Misiunea proiectului este de a preveni excluziunea socială sau marginalizarea persoanelor vârstnice care la un moment dat se pot afla într-o situație de dificultate, singurătate, abandon, lipsă de sprijin duhovnicesc sau psiho-social prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de socializare, recreere și petrecerea timpului liber, consiliere socială, suport emoțional, consiliere religioasă și psihologică, activități socio-medicale și consiliere juridică.

Serviciul de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice din cadrul centrului are drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate și vulnerabilitate, care pot duce la marginalizarea sau excluziune socială, promovând participarea persoanelor vârstnice la viața socială și cultivarea relațiilor interumane.

You may also like...