Ziua Internațională a mamei sărbătorită în Parohia Valea Caselor
În data de 6 martie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, beneficiarii Centrului de Socializare „Sfântul Dimitrie Basarabov”, din Parohia Valea Caselor, au sărbătorit împreună cu părintele paroh Dănilă Liviu Costel, Ziua Internațională a mamei. După săvârșirea dumnezeieștii Liturghii, activitatea a continuat în cadrul centrului de socializare, prin transmiterea învățăturilor creștine.
Cu acest prilej, părintele paroh, a evidențiat cât de important este creştinismul. Acesta sărbătoreşte femeia într-un mod smerit, aşa cum se cade. Creştinismul nu sărbătoreşte firea umană, ci cinsteşte nevoinţele lăudabile ale sfinţilor. Calendarul bisericesc este plin de cinstiri ale sfintelor femei, muceniţe sau cuvioase, după nevoinţele lor. Oricine vieţuieşte în Hristos, bărbat sau femeie, este mai presus de oricine vieţuieşte după legile lumii căzute, indiferent că ar fi bărbat sau femeie.
În cadrul acestei întâlniri părintele a oferit flori femeilor prezente, după care s-au bucurat împreună la o agapă frățească. Activitatea s-a încheiat cu o urare adresată tuturor femeilor creștine: „Binecuvântarea Celui PreaÎnalt să se reverse asupra voastră, să puteţi aduce bucurie şi mângâiere în locul în care vă aflaţi, să fiţi ca nişte flori care înfloresc mereu, înfrumuseţând viaţa celor din jur.”