Proiectul ,,Hristos-lauda bătrâneților mele” desfășurat în cadrul Centrului socio-educațional ,,Sfântul Gheorghe” al Parohiei Valea lui Ion
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia ,,Sfântul Gheorghe” Valea lui Ion, în cadrul proiectului Protoieriei Bacău intitulat ,,Hristos-lauda bătrâneților mele” adresat persoanelor vârstnice, a fost celebrată Ziua Națională a României.
Credincioșii au participat la Sfânta Liturghie, urmată de slujba de mulțumire pentru unitatea și libertatea neamului românesc, și de cinstire a eroilor care au infaptuit Marea Unire de la 1918. După Te Deum tinerii parohiei coordonați de către părintele paroh Simion Răzvan-Ioan au prezentat un moment artistic inchinat Marii Sărbători urmărind totodată să le reamintească credincioșilor prezenți ca unirea neamului românesc a fost posibila prin credința în Dumnezeu, dragostea de țară și jertfa înaintașilor noștri.
În încheiere au fost prezentate pe scurt evenimentele istorice de la 1918 de către cântărețul Bisericii Alupului Andrei. Acestea au dat ocazia auditoriului de a-și aminti jertfa și dragostea cu care înaintașii noștri au purtat cu vitejie Crucea în vremurile trecute pentru ca astăzi să ne bucurăm de o unitate a neamului și de o Românie întregită. Actul de unire semnat acum mai bine de 100 de ani rămâne în conștiința poporului român ca un act de devotament și stăruință în tradiția românească, dar și ca un exemplu pentru generațiile ce vor urma.