Cateheză și piesă de teatru pentru copiii din Parohia Valea lui Ion
Marți, 1 iunie cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, 47 de copii din Parohia „Sfântul Gheorghe” Valea lui Ion au petrecut o zi de 1 iunie altfel. Sărbătoarea aceasta a început cu Acatistul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, urmat de o catehezeă despre Sfântul Stelian și vizionarea piesei de teatru ,,Regele mincinoșilor” la Teatrul de vară din Bacău.
Copiii au s-au arătat a fi bucuroși de rostirea acatistului împreună cu părintele lor, spunând că au învățat mai multe despre ocrotitorul copiilor, Sfântul Stelian, din cateheza susținută în parohie. Mai apoi le-a fost mare încântarea după ce au vizionat piesa de teatru, dorindu-și la final să mai participe și la alte astfel de activități.
Am încheiat întâlnirea plini de entuziasm cântând la mulți ani nouă și tuturor copiilor! Programul educativ denumit „Copilăria – Darul Lui Dumnezeu” a fost posibil prin implicarea Preotului paroh Simion Răzvan-Ioan, a profesorilor și învățătorilor din comunitate și a părinților unora dintre copii.