Parohia Valea Seacă a găzduit întrunirea Cercului Pastoral Nr. 12 al Protoieriei Bacău

Marți, 8 octombrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Valea Seacă a avut loc întrunirea Cercului Pastoral nr. 12 al Protoieriei Bacău. Alături de preoții parohiilor arondate acestui cerc s-a aflat și părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche.

Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, urmată de Taina Sfântului Maslu, în cadrul căruia s-au rostit rugăciuni speciale de binecuvântare pentru credincioșii aflați în suferințe, spre tămăduirea lor sufletească și trupească.  Mai apoi, dat fiind că anul 2024 a fost declarat de către Patriarhia Română ca fiind „Anul omagial al pastorației și îngrijirii persoanelor bolnave și Anul Comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori”, Protoieria Bacău a stabilit ca în cadrul fiecărei întâlniri a cercurilor pastorale să fie dezbătută o temă, sub forma unei cateheze, care să facă referire la aceasta.

Astfel, pentru această zi a fost rânduit părintele Alin Nicoară, parohul bisericii din Crihan, care a susținut cateheza cu tema „Noi sfinți vindecători cu sfinte moaște în România și modalități de cinstire a acestora”. Din expunerea părintelui Alin, credincioșii prezenți au putut afla despre Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou și alți sfinți care prin faptele lor și-au sfințit viață, fiind acum mijlocire tuturor credincioșilor care cer ajutorul lor.

La final, părintele protoiereu a apreciat prezentarea catehezei, precum și activitatea misionar-pastorală a părintelui Nicolae Luca, gazda întrunirii și a transmis întregii comunități binecuvântarea ierarhului și purtarea neîncetată în rugăciunile Înaltpreasfinției Sale. 

You may also like...