Parohia Viforeni și-a cinstit ocrotitorul de ziua Sfântului Spirdion
Marți, 12 Decembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, comunitatea din Viforeni și-a cinstit ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei. Credincioșii acestei zone se bucură pentru faptul că beneficiază de grija a doi sfinți protectori, anume Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Ierarh Spiridon, a cărui pomenire a fost făcută ieri.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de protosinghelul Ignatie, părintele duhovnic al Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din comuna Lipova, care a vorbit despre viața Sfântului Spiridon, precum și de minunile săvârșite de peste 1700 ani ale sfântului călător, care de multe ori se zice că pleacă din racla sa pentru a tămădui acolo unde este nevoie.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți ai satelor învecinate, iar la final, părintele Frasin Gheorghe, parohul bisericii gazde a mulțumit preoților, domnului primar și tuturor credincioșilor prezenți pentru dragostea cu care s-au implicat în pomenirea acestei sărbători de obște, apoi toți copiii și de data aceasta alături de credincioși au mers la „Masa Sfântului Spiridon”. Acest proiect se derulează de câțiva ani în parohie și își propune ca la finalul fiecărei Sfinte Liturghii, tinerii comunității să primească o masă caldă din partea părintelui și a oamenilor de bine care susțin activitățile sociale ale comunității din Viforeni.