Hram și binecuvântare la început de an școlar în Parohia Viforeni
Parohia Viforeni, filia Bărtășești și-a serbat pentru prima dată hramul la noua biserică cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Cu acest prilej a avut loc și binecuvântarea elevilor la început de an școlar, de către părintele paroh Gheorghe Frăsin.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, duminică ce precede și începutul noului an școlar, în parohia Viforeni, la biserica nouă din Bărtășești, filia parohiei, la hramul bisericii închinate Nașterii Maicii Domnului s-a început cu oficierea Utreniei și citirea Acatistului Nașterea Maicii Domnului.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost împărtășiți 100 de copii, iar la final împreună cu părintele pensionar Tătaru Gheorghe s-a săvârșit slujba de Te Deum de început de an școlar. În cadrul acestui eveniment și al programului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine”, 100 de copiii au primit din partea părintelui paroh Frasin Gheorghe rechizite școlare. În încheiere, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Maicii Domnului, toți copiii și credincioși prezenți la Sfânta Liturghie au mers la „Masa Sfântului Spiridon”, proiect al parohiei implementat cu binecuvântarea ierarhului în urmă cu doi ani. Prin acest proiect, copiii comunității au parte de un prânz cald după fiecare slujbă.