Pelerinaj al seniorilor parohiei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Bacău

Cu ocazia „Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice” în Patriarhia Română, membrii seniori ai „Centrului socio-cultural Sf. Filofteia” al parohiei „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Bacău, au pornit într-un pelerinaj în zona de Sud a României, desfășurat în perioada 15 – 19 mai 2023. Primul popas duhovnicesc a fost la ocrotitoarea Centrului, Sf. Mc. Filofteia de la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde pelerinii au adus rugă și mulțumire, pentru binecuvantarea și darurile primite de la sfânta.

Marți, 16 mai 2023, grupul de pelerini a poposit la Mănăstirea Bistrița (jud. Vâlcea) unde, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea Episcopului Melchisedec Ștefănescu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au organizat o slujbă de pomenire, aducând fiecare câte o mică jertfă pentru ierarhul romașcan vrednic de pomenire.

Părintele Constantin Abageru împreună cu preotul slujitor al mănăstirii și câteva maici originare din zona Bacăului au săvârșit slujba parastasului.

Următoarele zile sunt alocate vizitării mănăstirilor din zona Olteniei, Banatului și Ardealului, cu un popas la Cazanele Dunării – visul multora dintre seniori.

(Pișcu Carla, Asistent social al „Centrului socio-cultural Sf. Mc. Filofteia” din cadrul parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” Bacău)

You may also like...