Pelerini la Catedrala Patriarhală din București
Preoți și credincioși din Eparhia Romanului și Bacăului participă joi, 18 februarie, la un pelerinaj în Capitală.
În contextul serbării ”Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox” şi ”Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim participă, alături de preoți și tineri din cele șase protoierii ale Eparhiei Romanului și Bacăului, la un pelerinaj care va fi organizat joi, 18 februarie, la București.
Itinerariul duhovnicesc, desfășurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va debuta dimineață, la Catedrala Patriarhală, când Dumnezeiasca Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți din eparhie, iar răspunsurile la strană vor fi date de corala ”Ierotheos” a preoților din Protopopiatul Onești.
”După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa, alături de preoții și tinerii din eparhie, va vizita Tipografia Cărților Bisericești, Biblioteca Sfântului Sinod, Mănăstirea Antim, Mănăstirea Cernica, precum și șantierul Catedralei Mântuirii Neamului”, a declarat preot Valentin Băltoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. ”Dorința noastră este de a ne ruga pentru a trăi o bucurie aparte. Dorim să ne împărtășim acolo unde unii dintre noi și-au petrecut anii studenției, unde am cunoscut pe marii noștri ierarhi, unde ne-am cunoscut profesorii care au dăltuit formarea noastră teologică. Dorim, totodată, să ne împărtășim, alături de credincioșii pe care îi păstorim, și din cuvântul de zidire sufletească a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a declarat părintele Constantin Alupei, protopop de Onești, la inițiativa căruia a fost organizată această acțiune, cu binecuvântarea și susținerea IPS Părinte Arhiepsicop Ioachim.