Plinirea vremii*
În spațiul imens dintre genune și cer
Nu-i vid, ci doar un veșnic mister.
Universu-aștepta flămând și uscat,
Să fie prin Duhul din nou rourat.
Lumea e surdă la glas de prooroc,
Pământu-i pârjolit ca de-o pară de foc,
Omul flămând își cată-ntre spini
Chipul cel veșnic făcut din lumini.
Pământul părea un deșert fără viață,
Deși era plin de păduri și verdeață.
În hău tenebros o stea între stele
Brăzdează o cale de foc printre ele.
Deși arde tare, nimic nu consumă
Și tot universul în juru-i s-adună.
Ea merge de veacuri. Născută din veci,
Prin tot universul deschis-a poteci.
S-oprește o clipă pe cer s-o vedem.
O văd astronomii la Bethleem.
Dar steaua născută-n afară de timp
Cu anii lumină e-n contratimp.
În spațiul galactic ea raze trimite.
Doar omul cucernic căldura le-o simte.
Când steaua s-oprește puțin să lucească
Arată Fecioarei locul să nască.
Steaua e semnul cel mai frumos:
Plinitu-s-a timpul să vină Hristos.
Gătiți-vă oameni, neamuri, popoare
Pregătiți-vă sufletul de sărbătoare!
Fecioara-i aleasă prin Duhul cel Sfânt,
Iar Tatăl ne spune un ultim Cuvânt.
*Meditație în Duminica a 28-a dupa Rusalii, a Sfinților Strămoși
