Praznicul Înălţării Domnului și Ziua Eroilor, sărbătorite în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

La Slăvitul Praznic al Înălţării Domnului, joi, 13 iunie 2024, când se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, preoţii Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău, împreună cu enoriaşii pe care îi păstoresc şi copiii Centrului de zi parohial, au adus un prinos de cinstire Eroilor Neamului Românesc prin rugăciuni de pomenire şi cântece patriotice.

În această zi, când se face pomenirea „tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului”, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, au săvârşit Sfânta Liturghie în cadrul căreia au fost pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români.

Bucuria acestei zile a fost completată de prezenţa copiilor care activează în cadrul Centrului de zi parohial. Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, au participat împreună cu dascălii lor la acest eveniment, fluturând steaguri tricolore, înălțând rugăciuni și intonând cântece patriotice.

La inițiativa doamnelor Bulmoagă-Ursache Diana, asistent social al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” Bacău, Laura Damian, preşedinte al Asociației Nevăzătorilor din România – Filiala Bacău şi Aburel Maria, membră al ANR şi voluntar în cadrul Asociației „Treime de Arhierei”, au fost oferite, în semn de preţuire, din partea ANR Bacău, daruri dulci copilaşilor.

Această activitate face parte din proiectul social „Privind cu sufletul”, desfăşurat de Asociația „Treime de Arhierei” Bacău, în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Bacău.

(Pr. B.M.F)

You may also like...