Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul la resfințirea ”Catedralei munților”
Câteva mii de credincioși au participat sâmbătă – 30 august, alături de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan și de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, la resfinţirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“ din localitatea Pipirig, lăcaş de cult intrat în istorie cu numele de „Catedrala munţilor“, după afirmaţia celui de-al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Nicodim Munteanu, fiu al satului şi principal ctitor.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din localitatea Pipirig a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XX-lea, iar în ultimii 2 ani, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a renovat pictura în întregime, s-a reparat acoperişul bisericii şi s-a intervenit la Sfânta Masă, mărindu-se în conformitate cu dimensiunile Sfântului Altar și placându-se cu piatră din cariera Pipirig. Toate lucrările de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii s-au realizat prin strădania membrilor Consiliului parohial, a Primăriei Pipirig şi cu cheltuiala, osteneala şi râvna credincioşilor din Pipirig. Acestea au culminat sâmbătă cu slujba de resfinţire, ce a fost săvârşită de IPS Mitropolit Teofan şi de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjuraţi de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. După înconjurarea lăcaşului de cult şi stropirea cu apă sfinţită a pereţilor exteriori, a urmat sfinţirea altarului şi împodobirea lui, prin însemnarea cu semnul sfintei Cruci, în interiorul bisericii şi pe sfintele icoane, cu Sfântul şi Marele Mir. După slujba de resfinţire, soborul slujitorilor, în frunte cu cei doi ierarhi, s-a îndreptat spre podiumul din vecinătatea bisericii, unde a debutat Sfânta Liturghie arhierească.
Spre finalul Sfintei Liturghii, conform tradiţiei, a fost rostit cuvântul de învăţătură, de către Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul. Preasfinţia Sa le-a explicat credincioşilor din Pipirig care este adevăratul scop al sfinţirii unui lăcaş de închinare:
În timpul împărtăşirii a zeci de copii şi a numeroşi credincioşi cu Sfintele Taine, părintele protopop Ioan Dogaru a dat citire unei copii a hrisovului de sfinţire, act semnat de IPS Mitropolit Teofan şi pus la slujba Târnosirii în piciorul Sfintei Mese din Altar, după care părintele paroh Vasile Sandu a rostit un emoţionant cuvânt, în care s-a referit la istoricul bisericii pe care o păstoreşte şi la ctitorul ei, Preafericitul Părinte Patriarh Nicodim Munteanu:
Drept răsplată pentru nevoinţa lor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a felicitat pe credincioşii pipirigeni şi a oferit distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la reabilitarea şi pictarea lăcaşului de cult. Parohul din Pipirig, părintele Vasile Sandu, a primit din partea Înaltpreasfinţitului Teofan „Crucea Moldavă“, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.