Premierea elevilor merituoși, la Parohia Lazaret
Joi, 23 iunie 2016, ora 10.30, la Parohia Ortodoxă Lazaret din municipiul Bacău, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc premierea celor 111 elevi din clasele V-VIII de la Școala Gimnazială ”M. Sadoveanu”, care au obținut rezultate deosebite în anul școlar care s-a încheiat.
Întâlnirea a debutat cu oficierea slujbei de mulțumire adusă lui Dumnezeu, pentru ajutorul oferit cadrelor didactice, elevilor și părinților acestora pe parcursul anului școlar 2015-2016. Totodată au fost rostite rugăciuni prin care s-a revărsat asupra elevilor de clasa a VIII-a duhul înțelepciunii care să-i ajute la exemenele de evaluare națională.
La sfârșitul slujbei de mulțumire, părintele Paroh Iacobeanu Marius a adresat un cuvânt de binecuvântare distinselor cadre didactice și elevilor prezenți, în care a făcut referire la importanța studiului în timpul școlii, asemănând relația dascăl-elev cu cea de părinte-copil și duhovnic-credincios. Elevii au fost îndemnați, ca pe lângă știința laică pe care școala le-o insuflă pentru a deveni oameni de nădejde ai patriei, să facă eforturi de a cunoaște și învățătura cea mântuitoare de suflet, pe care Sfânta Biserică Ortodoxă o propovăduiește și copiilor în vederea sfințirii sufletelor. Părintele Marius Iacobeanu a mulțumit la final domnului profesor Antonie Iustin, directorul Școlii ”M. Sadoveanu” și cadrelor didactice pentru colaborările multiple din timpul anului școlar cu Parohia Ortodoxă Lazaret și Fundația ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău, care desfășoară numeroase proiecte socio-educaționale pentru elevii acestei școli.
La final, cei 111 elevii premianți au primit din partea Parohiei Ortodoxe Lazaret și a Fundației menționate daruri, ca semn de apreciere pentru eforturile intelectuale depuse în timpul anului școlar (agende de tip jurnal de vacanță, puzzle-uri, penare și un set de accesorii de scris).
Acest eveniment de premiere a elevilor cu rezultate deosebite la învățătură de la Școala ”M. Sadoveanu” a ajuns la a V-a ediție, și reprezintă unul dintre multiplele colaborări desfășurate în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Lazaret și Fundația ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău, dintre care menționăm: ”Hristos – prietenul meu cel mai bun”, ”În sufletul meu Îl port pe Dumnezeu”, Centrul de zi pentru copiii ”Sf. Filofteia” ai cărui beneficiari sunt elevi de la școala menționată, Școala de vară ”Binecuvântată fii, copilărie!”, Sărbătoarea Sf. Nicolae – zilele școlii M. Sadoveanu, etc. (Pr. Ciuche Eugen)