Prezență arhierească pe Meteora Bacăului
Ziua de 22 iulie a fost una de aleasă bucurie duhovnicească pentru obștea Mănăstirii “Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului, dar și pentru credincioșii prezenți la cel de-al doilea hram al acesteia cu prilejul cinstirii Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de protopopul Eugen Ciuche și de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Protoiereul Eugen Ciuche, în cuvântul său, a subliniat importanța vieții Sfintei Maria Magdalena și a mulțumit Chiriarhului pentru prezența din această zi:
“Ne aflăm astăzi la un popas duhovnicesc în luna iulie când după sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, iată că Biserica ne pune înainte viața, pilda de pocăință și de urmare a Mântuitorului Hristos pe care Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii, a săvârșit-o. Ni se spune desprea ea în Sfânta Scriptură că Mântuitorul a vindecat-o, scoțând din ea șapte demoni atunci când în ținutul Ghenizaretului Hristos a înmulțit cele cinci pâini și doi pești și satură mulțimile. Ni se spune că a fost vindecată de puterea diavolului care era asupra ei pentru că de când era mică, din părinții săi cuvioși ar fi fost prinsă de râvna cea întru Hristos și de mică știa Sfintele Scripturi, iar diavolul cunoscând sfințenia vieții sale și râvna pentru cele sfinte ar fi poruncit să intre în ea șapte demoni care să o chinuie. Bineînțeles că după Învierea lui Hristos predică în Roma, Fenicia, Egipt și Siria și devine mai târziu mărturisitoare a lui Hristos.
Astăzi, Înaltpreasfinția Voastră ați binevoit să fiți alături de noi în Protopopiatul Bacău, pe Meteora Bacăului, pentru a da solemnitate acestei Sfinte Liturghii și vă mulțumim că ați avut bucuria și dragostea să slujiți împreună cu noi și totodată să fiti astăzi prezent aici la sărbătoarea zilei Sfintei Maria Magdalena care este și ocrotitoarea maicii starețe pe care ați binecuvântat-o să conducă obștea de aici de la Valea Budului.”
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a binecuvântat toată suflarea prezentă și le-a vorbit despre modul cum un creștin poate fi apostol în timpurile actuale, la fel cum și Sfânta Maria Magdalena a fost:
“Cu ce plecăm astăzi de pe Meteora Bacăului? Faptul că am venit fiecare dintre noi cu dragoste, nu siliți de cineva, înseamnă că am venit cu o motivație și acea motivație este izvorâtă din credința pe care o avem. Fiecare preot și credincios are conștiință că face parte din acest Trup Tainic care este Biserica, pe care noi o slujim și din care facem parte ființial, și ne împărtășim cu Hristos atunci când El se oferă în Liturghie. Astfel actualizăm Cina cea de Taină, actualizăm Euharistia și intrăm în ținutul acesta frumos care se numește Universul Euharistic la care participăm. Având conștiința astăzi că facem parte din Biserica lui Hristos ca niște ființe vii, conștiente, învățăm faptul că această mironosiță este cea care anunță Învierea, deci este un Apostol al Învierii, de aceea este numită întocmai cu apostolii.
Ce înseamnă a fi Apostol? Înseamnă a fi trimis. Unde? Trimis în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh în toată lumea să propovăduiască Evanghelia, să boteze în numele Sfintei Treimi și să învețe pe credincioșii care Îl urmează și atunci El se va recunoaște în faptele fiecăruia.”
La final, împreună cu toții au felicitat-o pe stareța acestei mănăstiri, stavrofora Magdalena Budeanu, care își serbează onomastica în această binecuvântată zi, urându-i sănătate, pace, înțelepciune în conducerea obștii monahale și multă râvnă în lucrarea mântuirii.