Prezență întru absență
Înaltpreasfințitul Ioachim
După Sfânta Înălțare, până la actul rusalic,
Este timpul anamnezei, trăit în mod filocalic.
.
Duminica ce urmează, după Joia Înălțării,
Unii creștini au numit-o chiar Duminica tăcerii.
Timpu-acesta are totuși foarte multă consistență,
Hristos vru să ne arate că-I prezent întru absență.
Duhul nu Se pogorâse, pământul părea stingher,
Însă binecuvântarea umplea spațiul pân’ la cer.
Toți martorii Înălțării, uniți în duh anastatic,
Așteptau în rugăciune sublimul moment pnevmatic.
.
În Duminica tăcerii, Biserica, pe pământ,
Ne pregătește intrarea în epoca Duhului Sfânt,
Făcând astfel pomenire de Părinții din Niceeea,
Se rostește rugăciunea lui Iisus, din vreme-aceea.
*
* *
Înaintea pătimirii, Hristos în Ghetsimani s-a dus,
Ridicând ochii spre ceruri, și-aceste cuvinte-a spus:
,,Părinte, a venit ceasul să preaslăvești Fiul Tău,
Cum Fiul Te preaslăvește pe pământ, în felul Său.
.
Tu I-ai dat Lui stăpânire peste tot regnul uman,
Să-nveșnicească tot omul, scos din mâna lui satan.
Precum doar Noi știm, Părinte, că-n Viața viitoare
Se ajunge epectatic, prin credință lucrătoare.
.
Cel ce crede întru Mine, Unul-Născut întrupat,
Te-a cunoscut și pe Tine, Dumnezeu adevărat!
Eu, Te-am preaslăvit, Părinte, aici pe pământ mereu
Săvârșit-am cu credință tot ce-a fost în rostul Meu.
.
Dar acum sosi momentul, Tu, doar, să mă preaslăvești
Cu slava ce am avut-o în sânuri dumnezeiești.
Arătat-am al Tău nume celor ce Mie I-ai dat,
Ferindu-i în astă lume de primejdii și păcat.
.
Cât am fost cu ei în lume, cu iubire i-am păzit,
Că ai Tăi erau, Părinte, și din Cuvânt s-au hrănit.
De asemeni, ucenicii au înțeles ce le-am spus,
Tot cuvântu-i de la Tine, și nu am nimic în plus.
.
Ale Tale-nvățăminte, pe toate le-am dăruit lor,
Ei vor face din acestea patrimoniu-al tuturor.
Ascultând Cuvântul vieții, au simțit cu-adevărat
Că ne unește ființa și sunt Logos întrupat.
.
Deci, mă rog pentru cei care Mi-au fost dați în astă lume,
Înscrie-i în Cartea vieții și-i cheamă pe toți pe nume.
Vor păstra datul acesta ca niște buni corifei
Că e dat din ale Tale, preaslăvindu-Mă prin ei.
.
Eu, cum știi, părăsesc lumea, pentru că nu sunt din ea,
De aceea vin la Tine, în Împărăția Ta.
Eu, din veci, născut din Tine, deși Logos întrupat
Unitatea-ntru ființă, ipostatic am păstrat.
.
Dacă Noi suntem Una și viem perihoretic,
Tu păzește-mi și-ucenicii, uniți toți în mod teandric.
Pe când Eu eram în lume, în numele Tău i-am păzit
Și n-am pierdut pe niciunul, decât cel ce-a fost sortit.
.
Toate trebuie să fie, precum Scriptura vorbește
Ce-i divin, divin rămâne, ce e rău se nimicește.
.