Programul duhovnicesc de solidaritate își continuă derularea în Protoieria Bacău
În data de 16 martie 2022, cu binecuvȃntarea Ȋnaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, în parohiile ,,Sfȃntul Mare Mucenic Gheorghe” Letea Veche şi ,,Sfinții Arhangheli Mihail şiGavriil” Holt, s-a implementat, în contextul actualei crize din Ucraina, programul duhovnicesc de solidaritate al protoieriei Bacău, intitulat ,,Să ne rugăm pentru pacea lumii!”
Astfel, dimineață, începȃnd cu orele 08:00, la biserica parohiei Letea Veche un număr de 6 preoți au oficiat slujba Agheasmei Mici, Taina Sfântului Maslu și au citit Rugăciunile pentru pace în lumea greu încercată de războiul declanşat în țara vecină. Părintele Gheorghe Tătaru a vorbit despre post, rugăciune, ispite şi despre bucuriile creştinului care urmează lui Hristos. Toți cei prezenți au fost apoi invitați la o agapă creştină organizată de părintele paroh Alexandru Palur.