Programul social eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat” – Parohia Fundeni
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, vineri, 16 iunie 2023, în cadrul programului social eparhial „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat”, părintele Alexandru Croitoru, parohul Parohiei Fundeni din Protoieria Bacău, a donat un fond de carte religioasă pentru alinarea suferințelor și mângâierea sufletească a bolnavilor secției de Oncologie Medicală a Spitalului Județean Bacău.
Mântuitorul Iisus Hristos este modelul nostru de viețuire creștină, care la întrebarea „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”, a răspuns prin pilda samarineanului milostiv, arătându-ne că aproapele nostru este orice contemporan aflat în dificultate. Față de aceștia suntem datori permanent să îi cercetăm cu dragoste și îndelungă răbdare, în funcție de posibilitățile noastre.
În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni VI, 2).
În cadrul proiectului „Bolnav am fost și M-ați cercetat”, derulat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu ajutorul unor donatori ce doresc să-și păstreze anonimatul, preotul Alexandru Croitoru a împărțit iconițe celor bolnavi și a donat pentru biblioteca secției de Oncologie a Spitalului Judeţean Bacău, 25 de cărți religioase.