Programul Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, ediția a XIX-a

În perioada 13-16 mai a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Centrul eparhial de la Roman organizează cea de-a XIX-a ediție a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, la împlinirea a 127 de ani de la nașterea în ceruri a marelui ierarh romașcan.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în parteneriat cu  Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Fundația „Episcop Melchisedec” și Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”.

Această a XIX-a ediție a manifestărilor se desfășoară sub egida Episcopul Melchisedec și satul românesc și va cuprinde slujbe religioase, comunicări științifice, concursuri corale dedicate marelui ierarh Melchisedec Ștefănescu, fiind așteptați să participe oameni de cultură, iubitori ai marilor personalități ecleziastice romașcane ctitori de cultură, profesori și elevi.

Programul manifestărilor este următorul:

Luni, 13 mai

Orele: 12.00-13.00 – Concurs interseminarial dedicat ierarhului Melchisedec Ștefănescu.

Tema concursului: Melchisedec Ștefănescu – elev, profesor și autor de carte;

Loc de desfășurare: Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Sala Matcaș;

Participă: elevi de la seminariile din Mitropolia Moldovei.

Orele: 13.00-14.00 – Simpozion și concurs „Melchisedec Ștefănescu-ierarh cărturar”, ed. a XIX-a

Conferențiari: Dl. C. Adamovici și pr. Florin Țuscanu;

Loc de desfășurare: Sala de festivități a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”;

Orele: 15.00-16.00 – Workshop pe tematica anului omagial al satului-DOINA (Ed. a VII-a).

Participă: Patru coruri ale seminariilor din zona Neamțului.

Ora: 16.00 –17.30 – Vecernie, mini-concert și premiere.

Premierea câștigătorilor concursului intersemestrial și a corului reunit al seminariilor din zona Neamțului. 

 

Marți, 14 mai

Orele: 17.00-18.30 – Conferință: Episcopul Melchisedeși satul românesc.

Loc desfășurare: Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”;

Conferențiari: Pr. Arhim. Pimen Costea, dl. C.Adamovici, Pr. Nicolae Hurjui.

 

Miercuri, 15 mai

Orele: 16.00-17.30  – Vecernie și program cultural dedicat ierarhului Melchisedec Ștefănescu.

Participă preoții din Protopopiatul Onești.

 

 Joi, 16 mai

Orele: 08.00-11.30 – Sinaxa preoților din Protopopiatul Moinești.

Orele: 11.30-12.00 – Procesiune de la Catedrala arhiepiscopală, la Mormântul Ierahului Melchisedec.

Ora: 12.00 – Slujba de pomenire a Ierarhului Melchisedec Ștefănescu.

Ora: 12. 20– Premierea câștigătorilor concursului patriarhal: „Hristos, sufletul satului meu”.

Câștigătoare: Parohia Horia Roman și Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău.

You may also like...