Proiect medical, social și filantropic desfășurat în parohia Fundeni, sat Chiticeni
Marți, 26 iulie 2022, în Parohia Fundeni, sat Chiticeni, s-a desfășurat proiectul medical, social și filantropic „Lumina Vieții”. Programul zilei a început cu citirea în Biserica „Sf. Dimitrie” a Acatistului Sfântului Mare Mucenic și Tămăduior Pantelimon, apoi rugăciuni de mulțumire, începând cu ora 8:00. La ora 8:40, domnul Ocneanovici Sebastian de la firma „Optic Clar Medical” Bacău a oferit consultații oftalmologice în vederea determinării de dioptrii. Astfel, 21 de persoane dintre care 3 copii cu vârsta până în 10 ani au beneficiat de această acțiune.
Parohia Fundeni a asigurat spațiul de desfășurare a acestui proiect ce este unul de prevenție dar și de consult oferind persoanelor vulnerabile și copiilor provenind din mediul rural defavorizat, pentru reducerea inechităților în sănătate.
Scopul desfășurării proiectului „Lumina Vieții” este de a asigura accesul la testare și consult oftalmologic a cât mai multor persoane, să ajute la reducerea suferinței, a disconfortului și neplăcerilor create de simțul vizual diminuat.
În încheiere, părintele Alexandru a mulțumit domnilor de la „Optic Clar Medical” Bacău pentru disponibilitate, implicare și devotament ținând un scurt cuvânt de învățătură, arătând că noi, oamenii, vedem adevărurile spirituale ale Lui Dumnezeu prin prisma credinței și cu ochii frumusețea de negrăit a Creației Sale.
Citând din Sf. Evanghelie de la Luca, a arătat cât de important este ochiul – fereastra sufletului: „Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat. Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric. Aşadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei.” (Luca 11, 34-36)