Proiect socio-educațional dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni

În contextul  Anului Comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Sectorul Social-Filantropic organizează, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie, proiectul socio-educațional intitulat ”Sfinții Martiri Brâncoveni – martori și mărturisitori”.

În contextul Anului Comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Sectorul Social-Filantropic organizează, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie, proiectul socio-educațional intitulat ”Sfinții Martiri Brâncoveni – martori și mărturisitori”. Acesta a debutat în ziua de 10 octombrie, la școlile generale ”Spiru Haret” și ”Mihai Drăgan” din municipiul Bacău. Activitățile propuse pentru acest simpozion sunt derulate prin implicarea preoților din parohiile municipiului Bacău, precum și a profesorilor de la catedrele de Religie, Istorie, Artă și Informatică de la șase școli generale (”Alexandru Ioan Cuza”, ”Mihai Sadoveanu”, ”Dr. Alexandru Șafran”, ”Spiru Haret”, ”Mihai Drăgan” și ”Constantin Platon”) și șapte colegii naționale (”Ion Ghica”, ”Vasile Alecsandri”, ”Ferdinand I”, ”George Apostu”, ”Henry Coandă”, ”Ștefan cel Mare” și ”Gh. Vrânceanu”), precum și Palatul Copiilor – Bacău.

”Simpozionul va avea următoarele tipuri de activități:  În fiecare școală/colegiu va avea loc o activitate de lansare a proiectului, în cadrul căreia se va prezenta un film de 13 minute despre martiriul Sfinților Brâncoveni, având ca invitați profesorii de la catedrele de religie, artă, istorie și informatică. Profesorul de istorie va vorbi despre domnia voievodului Constantin Brâncoveanu, după care, un preot invitat va evoca jertfa martirică a sfinților comemorați în cadrul simpozionului. A doua etapă a acestui proiect socio-educațional va fi o întâlnire cu elevii pe tema Sfintelor Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei, sub forma unui dialog între elevi, membrii catedrei de religie și preotul invitat special pentru acest prilej. Cea de a treia etapă a simpozionului va consta în jurizarea concursului de poezie, eseuri sau picturi având la bază cele trei teme abordate, astfel încât vor fi selectate cele mai bune 3 lucrări realizate din fiecare secțiune, pentru a fi premiate la sfârșitul simpozionului”, a declarat preotul Eugen Ciuche, consilier în cadrul sectorului social-filantropic al Eparhiei Romanului și Bacăului.

Tablourile și picturile realizate de către elevii Colegiului Național ”George Apostu” sau de la alte școli participante vor face obiectul unei expoziții vernisate la Muzeul de Istorie din Bacău, Biblioteca Județeană, sediul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, Protoieria Bacău, parohii etc.

O activitate inedită va fi reprezentată de organizarea unui concurs multimedia în cele 14 instituții participante, intitulat ”File de pateric” și susținut la nivelul catedrelor de informatică. Acest concurs va avea trei secțiuni: clip video – Sfinții Martiri Brâncoveni – martori și mărturisitori, fotografie – Împărtășania – Taina învierii sufletului și poster – Spovedania – Taina vindecării sufletului. Jurizarea materialelor se va desfășura la Colegiul ”Ferdinand I” Bacău, începând cu luna noiembrie.

Festivitatea de încheiere a Simpozionului Omagial Județean se va desfășura la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din Bacău și va consta în susținerea unui spectacol prin intermediul companiei de teatru ”Civic Art” din București.

Simpozionul va fi implementat de către Fundația ”Episcop Melchisedec”-Filiala Bacău și Parohia Ortodoxă Lazaret, în parteneriat cu Primăria Bacău și Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

You may also like...