Programul social-filantropic ,,Vrei să fii bun, de Crăciun?” implementat în Parohia Fundeni din Protopopiatul Bacău
Cu binecuvântarea Ȋnaltpeasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacaului, în cadrul proiectului eparhial „Vrei să fii bun e Crăciun?”, în Parohia Fundeni din Protopopiatul Bacău s-au desfășurat mai multe activităţi social-filantropice, după cum urmează:
Sub coordonarea părintelui protopop Eugen Ciprian Ciuche, 15 copii din satul Chiticeni au primit daruri de haine (îmbrăcăminte şi încălțăminte), alimente și dulciuri de la Moș Crăciun, în preajma Sfintei sărbători a Naşterii Domnului.
De Crăciun, copiii parohiei Fundeni, care au colindat în Biserică după terminarea Sfintei Liturghii, au primit cadouri donate cu generozitate de buni creștini din orașul Bacău. Ei au dorit să rămână anonimi, după cuvântul Mântuitorului „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 3-4)
În Ajunul Crăciunului, s-au împărţit în satele Fundeni și Chiticeni, 20 de pachete de alimente de bază (făină, ulei, orez, zahăr, paste făinoase, conserve) la 20 de familii defavorizate. Toate au fost donate de binefăcători din oraşul Bacău, ce au dorit a-și păstra anonimatul.
„Mulțumesc din suflet tuturor persoanelor care au donat alimente, dulciuri sau haine și prin acestea au dăruit un zâmbet călduros, plin de bucurie, bătrânilor, văduvelor și mai ales copiilor. Mulțumesc părintelui Eugen Ciuche, protoiereul Bacăului pentru sfaturi și coordonare. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc Ȋnaltpeasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului pentru binecuvântare și implicare. Luna aceasta, pe 16 decembrie, s-au împlinit 6 ani de la alegerea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ca Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sub președenția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Dumnezeu să le dăruiască sărbători cu sănătate, pace, bunăstare în familiile domniilor lor și să le întoarcă înmulțit darurile”, a declarat la final părintele paroh.
( Pr. Alexandru Croitoru)