Proiectul „100 de Cateheze în Postul Crăciunului” implementat la mai multe parohii din Cercul Pastoral Nr. 9 al Protoieriei Bacău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Proiectul „100 de Cateheze în Postul Crăciunului” a fost implementat în Parohiile Dumbrava, Brad – la biserica din Ciumași și Itești.
Duminică 20 noiembrie, dupa săvârsirea Sfintei Liturghii, luni 21 noiembrie în marea zi de pomenire a Intrării în biserică a Maicii Domnului și în duminica din data de 20 noiembrie, preotul Soțu Teodor a susținut cateheza cu tema: „Rugăciunea ortodoxă nu trebuie combinată cu rugăciuni neortodoxe – Talismanul, Visul Maicii Domnului. ”
Credincioșilor prezenți li s-a vorbit despre frumusețea rugăciunii strămoșești, despre modul în care trebuie practicată rugăciunea precum și despre felul în care trebuie să se ferească de inovațiile apărute în timp. Bucuria a constat în dialogul cu credincioșii , mari și mici, aceștia fiind foarte interesați de cele prezentate. Rugăciunea sau „Vorbirea cu Dumnezeu și hrana sufletului, din care izvorăsc toate faptele cele bune ” – Sfântul Ioan Gură de Aur, a fost pusă în practică atât la începutul cât și la sfârșitul întâlnirii , spre folosul tuturor celor prezenți.
Preotul Soțu Teodor le-a mulțumit pe această cale preoților Dumitru Bumbea și Cătălin Chiper pentru găzduire și implicare, urmând ca în viitor, să continue aceste activități.