Proiectul „100 de cateheze pentru Postul Crăciunului” a fost implementat în parohiile Plopana, Iţcani şi Fundu Tutovei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și sub coordonarea Protopopiatului Bacău în parohiile Plopana, Iţcani și Fundu Tutovei a fost derulat proiectul „100 de Cateheze pentru postul Crăciunului” prin susţinerea de către părintele Bogdan Hărăbor a catehezei Sfântul Sfinţit Mucenic Ermolae – Doctorul
fără de arginţi.

Cateheza prezentată interactiv cu ajutorul mijloacelor moderne și a metodelor activ participative a oferit informații despre viața și pătimirea Sfântului Ermolae, cel care a adus la credința creștină pe Sfântul Pantelimon, doctorul din Nicomidia. La momentul aplicării din cateheză s-a subliniat necesitatea implicării fiecăruia în alinarea suferinței aproapelui: „Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferință cu putere omenească, asta o putem face și noi” după cum ne învață părintele Teofil Pârâian de la Mănăstirea Brâncoveanu.

Proiectul urmează a fi implementat în luna ianuarie și în parohiile Valea Hogii și Rusenii Răzeși dar și la Mănăstirea Plopana ca o deschidere a tematicii „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginţi.”

You may also like...