Proiectul „Binecuvântată fii copilărie!” a ajuns la final

Proiectul socio-educațional de tip școală de vară, implementat de către Fundația ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău, intitulat ”Binecuvântată fii, copilărie!” ediția 2015, s-a încheiat în data de 29 iulie.

20150703_154109
20150716_123729
20150722_100521
20150723_104354
20150729_160625
20150729_162209
20150729_164806

Timp de o lună de zile, zilnic, între orele 9-16, pentru un număr de 230 de copii cu vârste între 4 și 13 ani, și aproximativ 140 de voluntari și cadre didactice, proiectul ”Binecuvântată fii, copilărie!” ediția 2015 a însemnat o perioadă plină de împliniri, amintiri și transformări spirituale pentru toți cei care au contribuit la implementarea acestui proiect, copii, voluntari și părinți.

Având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru derularea acestui proiect, Fundația ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău a avut alături o serie de parteneri de seamă, respectiv Primăria Bacău, Inspectoratul Școlar Bacău, Școala ”M. Sadoveanu”, Palatul Copiilor Bacău și Asociația ”Un zâmbet” Bacău care au contribuit în egală măsură la buna desfășurare a activităților propuse.

Prin intermediul a peste 20 de ateliere zilnice, copiii au desfășurat competiții sportive, au confecționat obiecte din materiale reciclabile, au dansat și cântat, au făcut experimente științifice în laborator, au realizat picturi pe baza poveștilor prezentate. De asemenea, au vizionat filme și au dezbătut subiecte cu tematică religioasă în cadrul atelierului „micii creștini” cu ajutorul preoților și profesorilor de religie, au participat la cursuri de teatru, jocuri în grup și aer liber pentru dezvoltare personală, au aflat informații despre educația financiară și chivernisirea banilor. Prin intermediul atelierelor „Art atac” și „Artă plastică” au confecționat animale exotice și sălbatice din carton și hârtie, au făcut picturi cu ajutorul sării, au realizat o macheta a unui „orășel al copiilor”, au făcut felicitări în tehnica quilling și origami etc.

Toate acestea au fost expuse la finalul școlii de vară, miercuri, 29 iulie în cadrul unei expoziții, atunci când copiii au primit din partea Fundației diplome de participare, iar voluntarii au fost apreciați prin intermediul certificatului de voluntariat.

„A fost o vară de neuitat pentru toți participanții, nu doar prin intermediul activităților derulate, cât mai ales prin prisma prieteniilor și a legăturii de suflet ce s-a realizat. Cu regretul că s-a terminat, dar cu dorința manifestată de a mai implementa și alte ediții viitoare ale proiectului socio-educațional de tip școală de vară, intitulat ”Binecuvântată fii, copilărie” Fundația ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău mulțumește pe această cale tuturor celor care i-au fost alături în derularea proiectului, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, partenerilor implicați, cadrelor didactice și voluntarilor, copiilor și părinților acestora. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze pe toți ostenitorii și beneficiarii acestui proiect socio-educațional”, a relatat părintele Ciuche Eugen Ciprian, vicepreședintele Fundației ”Episcop Melchisedec” Filiala Bacău.

You may also like...