Proiectul Catehetic ,,Biserica-Școala familiei mele” implementat în Parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”-Gârleni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Parohia Gârleni s-a implementat Proiectul ,,Biserica-Școala familiei mele” ce se încadrează în Proiectul Național Catehetic al Patriarhiei Române intitulat ,,Biserica-familia românilor de pretutindeni”.

Proiectul Parohiei Gârleni a atras parteneri de încredere din comunitate și anume: Școala Gimnazială ,,M. Eminescu” – Lespezi și U.A.T. Gârleni, pentru un impact cât mai puternic în rândul copiilor și părinților. De asemenea, în cadrul acestui proiect s-a realizat înfrățirea cu Parohia ,,Învierea Domnului” din Trieste, Episcopia Italiei, reprezentată de Pr. Pascariu Constantin.

În cadrul celei de a doua întâlniri, cei 42 de copii au înțeles legătura dintre tradiția Bisericii, care pe 24 februarie sărbătorește Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul și Dragobete, realizând ,,Copacul Inimii”, în care au fost trecute persoanele iubite aflate în inima copiilor.

Împărțiți în grupe de lucru sub îndrumarea doamnelor: Toma Alina-Elena-Prof. Înv. Preșcolar, Șerban Monica-Prof. Înv. Preșcolar, Merlușcă Simona-Prof. Înv. Primar și Tiliță Mirela-Prof. Înv. Primar, copiii au confecționat felicitări folosind tehnica Quilling, ce vor fi oferite mamelor și bunicilor cu ocazia zilei de 8 Martie.

Pr. Toma Constantin a mulțumit tuturor celor implicați la această activitate, dar mai ales pentru atmosfera de prietenie, înțelegere și colaborare, anunțând pentru ziua de duminică, 7 Martie, după Sfânta Liturghie, spectacolul ,,Din dragoste pentru mama”, când vor fi împărțite darurile pregătite de copii.

 

Pr. Toma Constantin

You may also like...