Proiectul „Darul tău de Paște, bucurie-n suflet naște!” derulat la Buhuși
Catedra de Religie Ortodoxă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Buhuși a primit cu bucurie ideea de a implementa programul social-filantropic al Protoieriei Bacău intitulat „Darul tău de Paște, bucurie-n suflet naște!”. Acest demers s-a bazat pe mediatizarea din partea cadrelor didactice în rândul elevilor și al părinților lor spre a putea forma pachete cu haine, alimente sau jucării pentru vârstnicii, familiile sau copiii aflați în zone defavorizate ale comunităților parohiale dar și copiii beneficiari ai Complexului de Servicii Comunitare din orașul Buhuși.
În desfășurarea activităților din cadrul proiectului, profesorii școlii buhușene au fost ajutați de către elevi, părinți, conducerea școlii și de către părintele paroh Romeo Sbârcea de la Parohia „Sfânta Înviere” Buhuși. Activitățile ce au dat viață proiectului au fost: mediatizarea lui, preluarea de alimente pentru bătrâni și colete cu haine și jucării pentru copii, cumpărarea de alimente și dulciuri pentru vârstnici și copii, iar mai apoi distribuirea pachetelor.
Pentru o bună organizare și pentru un succes al proiectului, din partea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” s-au implicat și doamna Oana-Cristina Mălinici în calitate de Director, doamna Aurora Anghelina în calitate de Director Adjunct și părintele Romeo Sbârcea.
Beneficiarii proiectului au fost 25 de copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Buhuși, 5 familii defavorizate cu mai mulți copii și 7 persoane vârstnice (80-90 ani) care locuiesc singure în zonele Mocani și Bodești.
Activitățile au constat în colectarea alimentelor neperisabile și a jucăriilor, apoi părintele Romeo a achiziționat, pentru a fi distribuite beneficiarilor, alimente precum: ulei, făină de grâu, făină de porumb, zahăr, orez, conserve de pește și carne, paste de tomate, paste făinoase, arpacaș, margarină, salam, vopsea de ouă etc.
La distribuirea alimentelor și a celorlalte lucruri colectate au participat atât părintele, cât dascălul Grigore Dumitru, alături de doamnele Mălinici și Anghelina, care au mers cu mașinile personale la locațiile beneficiarilor alături de elevii școlii prin intermediul căreia a luat ființă proiectul.
Proiectul implementat și derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim va continua până pe data de 1 Iunie, iar în tot acest timp toate darurile preluate de la punctele de colectare din oraș vor fi distribuite parohiilor care solicită ajutor pentru oamenii din comunitate care au nevoie.
Prof. Elena Sandu – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Buhuși