Proiectul eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, la a treia ediție
În perioada 10-17 septembrie, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului se va derula proiectul eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, ajuns anul acesta la a III-a ediție.
La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în perioada 10-17 septembrie, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului se va derula proiectul eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, ajuns anul acesta la cea de-a III-a ediție. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim va fi prezent în cele șase protopopiate din eparhie, unde vor fi organizate manifestări cultural-religioase ce vor avea drept scop binecuvântarea copiilor și a anului școlar. În cadrul acestui proiect tinerii elevi vor beneficia de rechizite, îmbrăcăminte și ajutoare financiare necesare desfășurării în bune condiții a începutului de an școlar. Acest proiect se va derula în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului după următorul program:
PROTOPOPIATUL BACĂU
JOI, 10 septembrie 2015 – Biserica „Sfântul Dumitru”
18.00 – Întâmpinarea Sfintei Icoane
– Vecernia cu Paraclisul sau Acatistul Maicii Domnului;
Vineri, 11 septembrie 2015 – Biserica „Sfântul Dumitru”
07.00 – 10.00 – Slujba Utreniei, Ceasurile, Acatistul zilei
– Sfânta Liturghie;
PROTOPOPIATUL MOINEȘTI
Vineri – 11 septembrie
16.00 – Vecernie
17.00 – Întâmpinarea raclei cu o părticică din lemnul Sfintei Cruci și a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț
17.15 – Acatistul Sfintei Cruci și al Maicii Domnului
18.00 – Taina Sfântului Maslu
Sâmbătă, 12 septembrie – Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
08.00 – Slujba utreniei și Acatistul Sfintei Parascheva
09.30 – Sfânta și Dumnezeasca Liturghie
17.00 – Slujba Vacerniei
18.00 – Slujba Privegherii
Duminică, 13 septembrie – Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
08.00 – Slujba Utreniei
09.00 – Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos
09.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
16.00 – Slujba Vecerniei
17.00 – Procesiunea „calea Sfinților – Maica Domnului și Sfinții Apostoli Petru și Pavel – ocrotitorii noștri” , pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului, de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” înspre Catedrala Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae”
18.00 – Acatistul Sfintei Cruci și Rugăciuni de binecuvântare pentru elevi la început de an școlar, oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim
20.00 – Slujba Privegherii și Taina Sfântului Maslu
Luni, 14 septembrie – Catedrala „Sfântul Ierarh Niclae”
08.00 – Slujba Utreniei
09.00 – Acatistul Sfintei Cruci
09.30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
16.00 – Slujba Vecerniei
17.00 – Taina Sfântului Maslu
– Plecarea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț
PROTOPOPIATUL ONEȘTI
Luni, 14 septembrie – Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt”
18.00 – Întâmpinarea ierarhului
18.15 – Slujba de sfințire a apei
18.45 – Program artistic oferit de gimnastele de la Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci”
19.15 – Rugăciuni de binecuvântare a elevilor
19.30 – Împățirea darurilor pentru elevii oneșteni
PROTOPOPIATUL SASCUT
Joi, 17 septembrie – Parohia Parava
14.00 – Sfințirea Așezământului cultural-filantropic „Sfântul Spiridon” și a casei parohiale
– Rugăciuni de binecuvântare a tinerilor la început de an școlar în contextul programului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”