Proiectul „Hristos, punte între generaţii” al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, proiectul „Hristos, punte între generaţii” din cadrul Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, organizat cu prilejul „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române.
Proiectul a debutat în luna februarie și se va derula până pe data de 24 aprilie 2023, când va fi depus la Protoieria Bacău pentru a fi evaluat, scopul fiind acela de a valorifica și de a pune în practică conținutul de credință al Bisericii Ortodoxe cu privire la relația de iubire și comuniune a omului cu Dumnezeul și cu aproapele său, promovând relația de iubire, cunoaștere, apropiere și slujire dintre oameni, cu precădere relația tinerilor în raport cu vârstnicii.
Proiectul Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” are un caracter cultural-educaţional şi social-filantropic, desfăşurându-se prin intermediul Grupului de cateheză „Buna Vestire” coordonat de către Pr. paroh Aurel Cîrlan, împreună cu Pr. Mihai-Flavius Balaban şi Pr. Marian Gliga, în parteneriat cu Școala Gimnazială ,,Mihai Drăgan” Bacău. Acest proiect care se adresează tinerilor şi vârstnicilor, are drept obiectiv principal crearea unor punți de legătură între cele două generaţii, implicând cei trei factori responsabili în educația copiilor: Familia, Școala şi Biserica.
Una dintre activităţile proiectului a fost atelierul de confecţionare mărţişoare şi felicitări tematice, care s-a desfăşurat atât în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Mihai Drăgan”, cât şi în cadrul Centrului catehetic parohial. Fiind îndrumaţi de doamna Prof. de Religie, Mirela-Nela Cîrlan, copiii au pregătit cu drag felicitări şi mărţişoare pentru mame şi bunici, pe care le vor oferi cu prilejul zilelor de 1 şi 8 Martie, ca semn al iubirii şi al preţuirii faţă de cele mai dragi persoane din viaţa lor.
Miercuri, 1 martie, copiii clasei a V-a E, însoţiţi de doamna dirigintă Mirela-Nela Cîrlan au participat la Sfinta şi Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte Sfinţite, după care au împărţit mărţişoare persoanelor prezente, Biserica devenind astfel locul în care diferitele generații sunt chemate să împărtășească planul de iubire al lui Dumnezeu printr-un raport de schimb reciproc de daruri cu care fiecare este îmbogățit prin harul Duhului Sfânt.
Urmează ca în data de 5 martie, în Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Mare, copiii participanţi la proiect, să organizeze o expoziţie de mărţişoare, cu vânzare, iar cu banii care se vor strange, vor ajuta mai multe persoane nevoiaşe vârstnice cu alimente şi produse igienico-sanitare.
În derularea proiectului „Hristos, punte între generaţii” mai are loc susţinerea de cateheze, prima cateheză prezentată fiind „Binecuvantarea vârstei înaintate în Sfânta Scriptură”, urmând a fi susţinute şi următoarele, cu temele „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” şi „Chipuri de Sfinți înaintați în vârstă”, inspirate din tematica Anului omagial.
Vor exista şi multe alte activităţi practice precum ateliere de creaţie, şezători, conferinţe şi concerte, la care vor participa reprezentanţi din cele două generaţii, tineri şi vârstnici, întrucât acest Concurs Naţional Catehetic își propune să evidențieze rolul, importanța și necesitatea comuniunii dintre oameni, promovând dialogul între generații, colaborarea şi fapta izvorâtă din iubire şi credinţă.