Proiectul Național Catehetic își urmează cursul în Parohia Nănești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Nănești, s-a desfășurat cea de-a doua activitate din cadrul proiectului catehetic „Vlăstarii Arhanghelilor”.

La întâlnirea care a avut loc duminică, 28 februarie, părintele Mihai Liche și copiii participanți s-au unit în rugăciune și au confecționat „mărturii” ale dragostei și prețuirii față de cea mai importantă ființă, mama, pe care le vor distribui cu bucurie duminica viitoare după săvârșirea Sfintei Liturghii.

Prin activitatea aceasta, dar și prin cuvintele rostite copiilor de către părintele, aceștia au adus cu bucurie un smerit omagiu mamei, ca semn al prețuirii pe care le-o poartă fiecare dintre ei pentru grija și afecțiunea cu care au fost crescuți. Participanții au înțeles importanța creșterii și formării unui copil în sânul bisericii, aproape de valorile creștine, care sunt implementate de către mamă în primii ani de viață ai copilului și apoi desăvârșite de relația apropiată cu Hristos.

 

Bujor Emanuel – Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman

You may also like...