Protoieria Bacău prezentă la Festivalul organizat de GAL Cetatea Tamasidava

La data de 23 aprilie 2025, în spațiul încărcat de istorie al Conacului „Gheorghe Buzdugan” din satul Gheorghe Doja, comuna Răcăciuni, județul Bacău, a avut loc un eveniment cultural deosebit: Festivalul tematic pentru promovarea patrimoniului material și imaterial de pe teritoriul GAL Cetatea Tamasidava.

Manifestarea a reunit instituții de cultură, unități de învățământ, reprezentanți ai administrației locale și ai cultelor religioase, aducând în prim-plan valori autentice din județul Bacău și zona Adjudului.

În cadrul evenimentului, Protoieria Bacău a fost reprezentată de părintele Răzvan-Dimitrie Radu, asistent social în cadrul instituției, care a susținut o intervenție despre personalitatea remarcabilă a părintelui Constantin Galeriu, născut în satul Horgești. Evocarea a fost încărcată de emoție și respect, conturând profilul unui mare duhovnic, predicator și cărturar, care a marcat spiritualitatea ortodoxă românească a secolului XX.

Alături de celelalte prezentări – dedicate patrimoniului arhitectural, tradițiilor, plantelor medicinale și altor personalități locale – evocarea părintelui Galeriu a contribuit la reafirmarea rădăcinilor spirituale ale regiunii.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic și o sesiune de socializare, în spiritul promovării identității locale și a dialogului între generații.

You may also like...