PS Ioan Casian, primul Episcop Ortodox Român al Canadei, a slujit în Biserica „Sf. Nicolae” din Bacău

În Duminica a şasea după Paşti, numită şi „Duminica Vindecării orbului din naştere”, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” – Catedrala istorică a Bacăului – a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

WhatsApp Image 2019-06-02 at 20.03.50
WhatsApp Image 2019-06-02 at 11.43.54
WhatsApp Image 2019-06-02 at 11.46.28
WhatsApp Image 2019-06-02 at 11.46.30
WhatsApp Image 2019-06-02 at 11.46.41
WhatsApp Image 2019-06-02 at 20.03.38
WhatsApp Image 2019-06-02 at 20.03.58
WhatsApp Image 2019-06-02 at 20.04.17
WhatsApp Image 2019-06-02 at 20.04.28
WhatsApp Image 2019-06-02 at 20.04.34(1)

Duminică, 2 iunie 2019, credincioşii veniţi la rugăciune în Biserica „Sf. Nicolae”, situată în centrul municipiului Bacău, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de către PS Ioan Casian, la invitaţia părintelui paroh Costică Busuioc, Protoiereu al Protopopiatului Bacău, slujitor al acestui Sfânt Altar, împreună cu părinţii Ciprian Olteanu şi Eduard Cozma.

Episcopul Ioan Casian, născut în data de 20 februarie 1969 în oraşul Comăneşti, înscăunat din anul 2017 drept primul Episcopul Ortodox Român al Canadei, a slujit cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim de multe ori în bisericile oraşului Bacău, fiind un apropiat al preoţilor şi credincioşilor băcăuani.

La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a mulţumit Chiriarhului locului pentru dragostea cu care este primit de fiecare dată în această Eparhie, exprimând totodată şi bucuria de a fi slujit în această biserică istorică şi emblematică a Bacăului.

You may also like...