Punerea pietrei de temelie a „Satului meșteșugăresc al copiilor”

În data de 8 septembrie 2021, cu prilejul cinstirii ocrotitoarei copiilor de la Centrul Familial Maria Bronx, a avut loc slujba de  punere a pietrei de  temelie a unui edificiu de terapie ocupațională, denumit  „Satului Meșteșugăresc al Copiilor” din cadrul Asociației Bronx People, localitatea Lilieci, jud. Bacău.

Delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pentru oficierea acestei slujbe de punere a pietrei de temelie, a fost părintele Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul Social – Filantropic.

Prin intermediul proiectului „Satul Meșteșugăresc al Copiilor”, se dorește ca tinerii, indiferent din mediul în care vin, să învețe o artă meșteșugărească, tâmplărie, pictură, sculptură, croitorie, dar și tainele instrumentelor muzicale. Centrul Familial Maria Bronx a inițiat proiectul cu scopul de a susține, de a sprijini și de a învăța tinerele mame singure, cu copii. „Satul Meșteșugăresc al Copiilor” va avea două case pentru mame cu copii, camere pentru oaspeți, un paraclis pentru copii, creând astfel un loc de poveste și rugăciune, unde copiii vor învăța pildele biblice și istoria poporului român. Proiectul susține și construcția unei case meșteșugărești, unde se vor desfășura atelierele meșteșugărești și unde vor locui copii proveniți din medii defavorizate.

După slujba de punere a pietrei de temelie la noul edificiu, pr. Ilarion Mâță, alături de parohul parohiei Lilieci, pr. Marius-Ionuț Roșu și parohul parohiei „Sf. Gheorghe” din Municipiul Bacău, pr. Gheorghe Chirica, au oficit o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra viețuitorilor, ostenitorilor și binefăcătorilor centrului familial, dar și o slujbă de pomenire pentru copiii și angajații centrelor rezidențiale trecuți în veșnicie.

La sfârșitul zilei, preoții au binecuvântat toate spațiile locative ale asezământului, după care toți participanții au avut posibilitatea să socializeze și să privească optimist spre viitor, cu nădejdea că Dumnezeu va purta de grijă acestei instituții. (Ioana Bitnic)

You may also like...