Rusaliile, o promisiune împlinită și un nou început

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh încheie Cincizecimea Sfântă a perioadei pascale, completând și împlinind praznicul tainei Învierii Domnului.

Rusaliile pe care le sărbătorim an de an reprezintă un moment privilegiat al existenței noastre, în care vedem însuși rostul calendarului liturgic, care este orientat în întregime de la venirea lui Iisus, către venirea Duhului Sfânt. Pogorârea Duhului Sfânt este atât efectul întrupării Mântuitorului, cât și sensul profund, substanța însăși a Sfintei Euharistii, taină pentru care suntem și astăzi aici împreună. Căci Taina Sfintei Euharistii nu este altceva decât darul, permanența și reînnoirea Duhului Sfânt în viața noastră, în adâncul sufletului fiecăruia dintre noi, în comunitatea noastră, sub adumbrirea Căruia suntem cu toții chemați să trăim.

Așadar, astăzi, Domnul Își ține promisiunea și trimite din înălțimi pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede, pogorând asupra apostolilor. Astfel, acest eveniment este o împlinire, dar și un început. O nouă cale se deschide sfinților apostoli și prin ei o viață nouă pentru toți cei care, prin Duhul Sfânt, intră în comuniunea Bisericii, în viața Duhului.

Dar Cine este Duhul Sfânt, Care este pretutindeni și umple totul? Este foarte dificil de spus și imposibil de definit pe Cel care este nedefinit și absolut.

În viața terestră a lui Iisus, Duhul Sfânt a acționat cu discreție. Supus condiției vieții omenești, Hristos s-a văzut obligat să își supună întreaga viață limitărilor trupești. Ca și pentru noi, viața în trup, legea materiei și-a impus legile sale în desfășurarea parcursului terestru al Mântuitorului. Dar, în ziua de Paști, se produce o inversiune incredibilă. Din acea clipă, în Iisus, Duhul este Cel care se impune în fața materiei. Tot ceea ce vrea și poate Duhul Sfânt, Hristos cu trupul înviat împlinește. Evangheliștii ne-au lăsat pe această temă numeroase mărturisiri. Am aflat astfel că, deși toate ușile erau încuiate, Iisus a intrat în casa în care erau adunați apostolii, ceea ce nu putea face decât prin puterea Duhului, ca apoi în același fel să dispară din ochii lor. De asemenea, ei mărturisesc că Hristos putea fi în mai multe locuri în același timp ș.a. Toate relatările din Evanghelii care au legătură cu Învierea ne arată că trupul lui Hristos devenise spiritualizat. Trupul Său înviat e tot atât de real pe cât era și înainte de  Înviere: „iată mâinile și picioarele Mele”. Dar acest Trup nu se mai supune legilor materiei, ci beneficiază de atributele Duhului Sfânt. Deci acțiunea Duhului Sfânt începe să devină evidentă mai întâi în trupul lui Hristos cel Înviat, apoi, la 10 zile după Înălțarea Sa la cer, Iisus trimite Duhul Sfânt, care, pogorând asupra apostolilor, îi transformă. Relatarea evenghelică este foarte clară din acest punct de vedere. Apostolii, transformați de Duhul Sfânt, capătă o îndrăzneală uimitoare. La două luni de când L-a renegat pe Învățătorul și Prietenul său, Petru se prezintă astăzi în fața mulțimii, chiar în templu, propovăduind vestea cea bună. El mărturisește public acum că Hristos, Iisus cel răstignit,  a înviat și a urcat la ceruri, așezându-Se de-a dreapta Tatălui. Învățătura lor este acum predicată deschis, apostolii arătându-și dorința de a-și face ucenici noi, de aceea ei adresează tuturor îndemnul de a se pocăi și a se converti. Și de acum au pornit să propovăduiască credința creștină în toate țările cunoscute la vremea aceea și să pună bazele unor comunități creștine în toate orașele importante ale Imperiului Roman.

Duhul Sfânt a pogorât asupra apostolilor, asupra martorilor Învierii, dar și asupra credincioșilor adunați în rugăciune întru numele Domnului. Aceasta este Biserica! De aceea spunem că la Rusalii s-a născut Biserica. În această zi, la Ierusalim, Biserica și-a început istoria, viața sa, care duce către Ierusalimul ceresc, în veșnicia Împărăției lui Dumnezeu, unde oamenii se vor afla în deplină comuniune cu Dumnezeu.

Începând de la Rusalii și continuând să-L primească pe Duhul Sfânt, Biserica va putea nu doar să se implice în istoria mântuirii oamenilor, ci și să se ofere pe sine însăși Creatorului a toate, să ofere închinarea în faptă și în duh Fiului lui Dumnezeu, care i-a dăruit viață prin Duhul Sfânt. Așa cum spunea Sfântul Sfințit Mucenic Irineu de Lyon (cca 130-202): acolo unde este Biserica, este Duhul Sfânt, iar acolo unde este Duhul Sfânt, este Biserica.

Iubiții Mei,

În pericopa evanghelică a Pogorârii Duhului Sfânt, pe care am ascultat-o astăzi, ( Ioan 7, 37-53; 8,12) și în descrierea Sfântului Evanghelist Luca din cartea Faptele Apostolilor 2, 1-47, Duhul Sfânt se manifestă ca un vânt violent și sub forma flăcărilor care se așază pe capul fiecăruia dintre apostoli. Atât adierea aerului, vântul, cât și flăcările sunt realități concrete, a căror prezență o simțim în mod direct, dar nu este dificil să surprindem nici sensul spiritual ascuns al acestor realități.

În timp ce Iisus cheamă la El pe toți cei însetați de viața cea veșnică „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7, 37), El promite celor care vor crede în El că „râuri de apă vie vor curge din pântecele lor” (Ioan 7, 38), reluând astfel propriile Sale cuvinte din dialogul cu femeia samarineancă. Analogia e aceeași: apa vie este apă curgătoare. O analogie fizică evidentă. Apa este unul dintre elementele terestre fundamentale, care pot exprima taina Duhului Sfânt. Dincolo de toate aceste forțe, acest suflu, acest foc, care trebuie să împresoare lumea, Duhul Sfânt apare ca o taină care nu poate fi numită, ca Acela al cărui chip și nume nu îl cunoaștem, căci niciunul dintre numele pe care noi I le dăm Duhului Sfânt, nu Îi este propriu și cu toate acestea, fiecare dintre aceste nume I se potrivește. Vorbim așadar de taina persoanei Duhului Sfânt, care este, poate, punctul culminant al revelației trinitare. Tatăl este revelat de Iisus Hristos. El trăiește în El într-o iubire unică. La rândul Său, Duhul Sfânt intervine curând și se revelează într-o formă nouă. Mai întâi El se așază în Iisus, în așa fel încât noi nu ne putem da seama și nu putem distinge cele două Persoane ale Sfintei Treimi. Acolo unde este Mântuitorul este și Duhul Sfânt, iar Ei se supun unul altuia, lăsând să se vadă unul pe altul, acționând unul prin celălalt. Din acest moment Hristos ni-L dăruiește pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. Ni L-a promis, iar astăzi promisiunea Sa se împlinește. Această promisiune dă naștere Bisericii, din epocă în epocă, din generație în generație, zi după zi. Nu există nicio zi în care Biserica să nu fie adumbrită de Duhul Sfânt. Așa cum Spune Sfântul Ioan Gură de Aur, în Biserică Rusaliile sunt permanente, căci nu există niciun moment în care Duhul Sfânt să nu pogoare.

Taina Duhului constă în a ne revela continuu taina prezenței și comuniunii cu Hristos. Toate darurile Duhului Sfânt, despre care vorbește Sf. Ap. Pavel – „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23) – se reunesc în ființa unică a lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. De aceea, Sfântul Duh, pe care Îl invocăm astăzi, Îl face prezent pe Hristos, aducându-L între noi.

În încheiere, vă spun că taina Duhului Sfânt este taina iubirii Sfintei Treimi în totalitatea Ei, este un fux infinit între Persoanele divine, care ne antrezează într-o manieră irezistibilă și la care nu putem decât să aderăm cu toată puterea. Aceasta este semnificația sărbătorii pe care o trăim astăzi.

Fie ca Duhul Sfânt care a pogorât la Rusalii asupra apostolilor să ne reînnoiască, pe noi și Biserica, prin prezența Sa și să ne dăruiască în primul rând forța de a ne menține în Adevărul care ne deschide către o transformare a vieților noastre încât să devenim fii ai luminii, fii ai Împărăției lui Dumnezeu. Duhul Sfânt să vă călăuzească spre împlinirea faptelor bune și să sălășluiască veșnic în voi. Amin

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

Citeste si...