Să primim cu bucurie tot ceea ce ne dăruiește Dumnezeu*

Textul evangheliei din Duminica a III-a după Rusalii este un fragment din predica rostită de Mântuitorul Iisus Hristos pe Muntele Măslinilor, în care se arată, în rezumat, care este sensul viețuirii creștine în lume și cum poate fi obținută libertatea spirituală a omului față de bunurile materiale care fac parte din viața sa cotidiană.

predica_de_pe_munte_1
download

 „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 22-33)

Textul evangheliei din Duminica a III-a după Rusalii este un fragment din predica rostită de Mântuitorul Iisus Hristos pe Muntele Măslinilor, în care se arată, în rezumat, care este sensul viețuirii creștine în lume și cum poate fi obținută libertatea spirituală a omului față de bunurile materiale care fac parte din viața sa cotidiană. Ca un fir roșu, în toată Predica de pe munte este subliniată necesitatea stabilirii unei ierarhizări a valorilor și opțiunilor în viața noastră, în acest sens grija față de suflet în vederea dobândirii  Împărăției lui Dumnezeu, care este comuniunea de iubire născută din întâlnirea omului cu Dumnezeu, ocupând un loc prioritar. În acest cuvânt, Hristos nu cere omului să abandoneze implicarea în viața socială sau familială, ci precizează că acesta nu trebuie să reducă efortul său doar la grija exacerbată față de bunurile materiale perisabile, ci trebuie să se îngrijească în mod special de viața spirituală și de nevoile duhovnicești ale sufletului, hrănindu-l cu harul lui Dumnezeu și îmbrăcându-l în lumina Duhului Sfânt. Așadar, Iisus nu spune că nu ar trebui să mâncăm sau să ne îmbrăcăm, ci ne cere doar să trăim cu nădejde în Dumnezeu. Este vorba despre decizia și capacitatea de a ne sustrage agitației și angoasei care ne fac incapabili de a moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

Iisus ne îndeamnă la o simplitate a inimii, care aduce laudă lui Dumnezeu; o simplitate a privirii purtătoare de lumină veritabilă. Altfel, dacă ochiul nostru este bolnav și inima noastră împărțită, în care păcat nu putem cădea? De aceea suntem chemați să contemplăm Universul în care noi înșine viețuim, pentru a înțelege rostul și rolul pe care fiecare existență îl are în raport cu Dumnezeu, să privim la păsările cerului și să vedem activitatea lor neîncetată ca o adevărată slujire liturgică a lui Dumnezeu. Să ne uităm la florile câmpului pentru a înțelege că frumusețea naturii se naște din frumusețea nemărginită a lui Dumnezeu revărsată peste chipul lumii și că orice existență care înconjoară viețuirea noastră poartă în sine amprenta geniului creator al lui Dumnezeu.

Încă o dată, ca întotdeauna, cuvintele lui Iisus ne cheamă la metanoia, la convertirea inimii și înstrăinarea de mirajul lumii. Din momentul în care devenim creștini, mădulare ale Bisericii lui Hristos, nu  mai putem trăi în duhul lumii, ci doar ca fii ai lui Dumnezeu. În duhul acestei lumi, ne bucurăm de pace și bucurii, însă toate acestea, fără veșmântul prezenței lui Dumnezeu, ne țin captivi într-un orizont mărginit. Ca fii ai lui Dumnezeu, copii ai Împărăției, trebuie să ne înstrăinăm de bunurile din această lume și să trăim în spiritul veacului ce va să vină. Celor care se dăruiesc Cuvântului și Îi urmează, Dumnezeu le va dărui hrană adevărată, Pâinea Vieții, Cuvântul care vine din Cer. Este o alegere dificilă, contra naturii umane căzute, și pentru Hristos. Nu putem servi la doi domni, lui Dumnezeu și lui Mamona, în același timp. Mamona reprezintă dorința noastră de a ne a limita la a ne fi bine aici, conform legilor lumii acesteia, or Dumnezeu vrea să ne arate că suntem trecători prin lumea aceasta, pentru a ajunge să ne îmbogățim cu valori veritabile în Ceruri. Această alegere este nebunie pentru om, dar înțelepciune în fața lui Dumnezeu. Trebuie mult curaj pentru a urma calea aceasta și mulți au fost cei care au încercat să Îi urmeze lui Iisus, însă au renunțat, nefiind capabili să renunțe la binele din această lume, pierzând astfel șansa de a se pregăti cum se cuvine pentru a deveni cetățeni ai Raiului.

Iisus vrea mai mult pentru noi, El vrea să ne întoarcem la Dumnezeu pentru „pâinea noastră cea de toate zilele” (Matei 6, 11) și să ne dorim să ajungem în Împărăția cerurilor. Dacă ne lăsăm purtați de grijile și neputințele acestei lumi, de lăcomie și alte patimi, Dumnezeu nu se va mai recunoaște în noi, spune Sf. Ap. Pavel. Trebuie să te micșorezi pe tine până când reușești să te supui voinței lui Dumnezeu și să vezi că aceasta este expresia iubirii Sale infinite și atotputernice.

Trebuie să ne smerim și să devenim precum copiii, pentru a fi capabili să primim cu bucurie tot ceea ce ne dăruiește Dumnezeu. Trebuie să ne smerim și să sărăcim după chipul Celui care a renunțat pentru noi la slava Sa cerească, sărăcind pentru noi. Trebuie să ne tăiem voia după modelul tuturor sfinților pe care îi cinstim astăzi. Prin dragostea lui Dumnezeu și a lui Hristos, cu toții au respins lumea. Au vrut să se diminueze pe sine, ca Iisus să crească în ei și în lume. S-au anulat pe ei, în fața lui Hristos, pentru ca fața lor să strălucească în lumina veșniciei.

Astăzi, Hristos ne cheamă să devenim oameni noi, cu inimă curată și ochi puri, oameni care se pot detașa de grijile și bogăția lumii, care nu se sufocă de îngrijorare cu privire la darul care le-a fost sădit în inimă, oameni care se lasă în mâinile lui Dumnezeu și se dăruiesc în întregime Înpărăției lui Dumnezeu.

Nu doar viața noastră cotidiană este pusă în joc, ci și supra-viețuirea noastră, viața noastră veșnică. Însăși ziua de astăzi face parte din viața noastră veșnică, din clipa în care căutăm să intrăm în comuniune cu Cel care este însăși Hrana euharistică pentru viața veșnică.

Așadar, spune Sfântul Apostol Pavel, putem să ne bucurăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu, câtă vreme iubirii Lui îi găsim ecou în sufletele noastre și știm că nimic, niciodată, nu ne va putea despărți de El. Amin.

*Cuvânt de învățătură la Duminica a treia după Rusalii, Despre grijile vieții (Matei 6, 22-33)

✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

Citeste si...