Să taci tu și să vorbească faptele tale! – mesaje impresionante transmise lumii de către elevii Colegiului Național „Ferdinand I” din Bacău
În urma campaniei de solidaritate „Uniți pentru Ucraina!”, realizată săptămâna acesta în cadrul orelor de Religie, elevii Colegiului Național „Ferdinand I” și-au manifestat dorința de a acționa prompt, potrivit îndemnului – Să taci tu și să vorbească faptele tale!. Prin menținerea legăturii strânse a Școlii cu Biserica și Familia, Consiliul Elevilor a inițiat, astăzi, o dublă acțiune, bazată pe identificarea nevoilor cu care copiii ucraineni se confruntă în această perioadă, rugăciunea și fapta bună.
Elevii au simțit că pot fi mesagerii propriilor familii, creând la nivelul colegiului un centru de colectare a alimentelor, a obiectelor de igienă personală și a altor lucruri folositoare refugiaților ajunși la noi în țară. Pe de altă parte, în curtea interioară a școlii, împreună cu părintele inspector Adrian Alexandrescu și preoții slujitori ai Bisericii ,,Sfântul Ioan Botezătorul”, parohia de care aparține colegiul, copiii și cadrele didactice s-au rugat, într-o atmosferă îngerească, pentru pacea lumii.
,,Inițiativa catedrei de religie, a Consiliului Școlar al Elevilor și a cancelariei ,,Ferdinand” s-a transformat într-o activitate de suflet. Elevii, cadrele didactice și invitații (preoți, inspectorul de religie ortodoxă) au fost animați de sentimentul de solidaritate cu destinul vitreg al miilor de victime nevinovate ale unor decizii arbitrare, cu urmări devastatoare pentru această parte a Europei. Copiii empatici, entuziaști, susținuți de profesori dedicați, au desenat imagini sugestive, au scris mesaje de susținere și încurajare și au construit din aceste mesaje o inimă mare în curtea interioară a liceului, simbol al solidarității și al păcii, deopotrivă. Imnul Europei, ,,Odă bucuriei”, a fost cadrul sonor care a deschis activitatea, momentul de rugăciune pentru pace și oprirea războiului. La finalul acestui moment desfășurat pe bază de voluntariat, copiii au scandat spontan PACE, de la cei mai mici, la cei mai mari, toți în cor și într-un glas. Sentimentul de emoție pe care l-au transmis prin prezența lor, prin desenele și glasurile lor a încălzit cu speranță și gratitudine sufletul cancelariei ,,Ferdinand” a declarat directorul adjunct al CNF, prof. Nicoleta Zărnescu.
,,Astăzi , culorile galben și albastru au îmbrăcat curtea interioară sub forma unei ,, inimi a solidarității” și într-o mulțime de steaguri , înconjurată de suflarea ferdinandistă de la mic la mare în gând solemn . Iar cum singura armă a omului e rugăciunea , L-am rugat împreună pe Bunul Dumnezeu să dea pacea Sa tuturor și ,mai ales, poporului ucrainean. ” – Ștefan Apostol ,vicepreședinte în Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național ,,Ferdinand I’’ Bacău
,,Consiliul Școlar al Elevilor din CN Ferdinand I Bacău, alături de catedra de religie și de cancelaria colegiului, a organizat un moment de conștientizare, dar și de rugăciune, prin care elevii și profesorii să își arate empatia și grija pentru drama prin care trec Ucraina și cetățenii ei în aceste zile. Le mulțumesc tuturor pentru implicare și pentru bucuria cu care au participat la eveniment, dar și pentru numeroasele donații pe care le-au făcut în această săptămână pentru refugiați! Să ne rugăm pentru pace! ”– Georgiana Prisacaru, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din CN ,,Ferdinand I”, Bacău
- profesor de Religie Ortodoxă, Gabriela Ciuche